ING se asociază cu Axa, dar România este exclusă din afacere

Autor: Catalina Apostoiu 20.06.2018

ING îşi uneşte forţele cu grupul de asigurări francez Axa pentru dezvoltarea unui noi tip de asigurări digitale, mişcare care va reconstrui activităţile grupului olandez pe segmentul asigurărilor la doi ani după ce acesta a fost obligat să-şi vândă activele din acest segment, relatează Financial Times.

Parteneriatul încheiat între două dintre cele mai mari grupuri financiare ale Europei este menit să ofere o nouă formă de asigurare digitală unui număr de 13 milioane de clienţi ai băncii olandeze din şase ţări.