BERD a alocat 100 de milioane de euro pentru turismul albanez

Autor: Catalina Apostoiu 20.06.2018

100 mil. euro este valoarea fondului pe care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare l-a alocat pentru investiţii în sectorul de turism al Albaniei, scrie Balkaneu.

Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele BERD, Alain Pilloux. Acesta a adăugat că fondul este destinat şi micilor companii care operează în sectorul turismului.

„Împreună cu guvernul şi UE pregătim un program inovator pentru susţinerea creşterii sectorului privat din Albania.

Va fi vorba despre un program de 100 mil. euro care va ajuta sectorul de turism. Programul oferă de asemenea finanţare pentru micile companii din sector“.