Gaz-System din Polonia selectează ruta pentru Baltic Pipe

Autor: Catalina Apostoiu 22.06.2018

Operatorul sistemului polonez de transport de gaze Gaz-System a selectat ruta preferată pentru Baltic Pipe, un gazoduct care ar urma să facă legătura cu Norvegia, relatează thenews.pl.

Baltic Pipe este un nou proiect energetic de conectare a Poloniei cu Norvegia via Danemarca pe fondul eforturilor de diversificare a livrărilor de gaze. Lucrările de construire ar urma să înceapă în aprilie 2020 şi vor dura aproximativ doi ani, gazoductul urmând să fie lansat oficial în octombrie 2022.