Cele mai mari universităţi din România se revoltă din cauza criteriilor de finanţare: Ministerului Educaţiei trebuie să finanţeze universităţile în funcţie de performanţă şi calitate

Autori: Vasile Magradean , Mediafax 22.06.2018

Consorţiul Universitaria, care reuneşte primele cinci universităţi din România, cere Ministerului Educaţiei să finanţeze universităţile în funcţie de criteriul calităţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a declarat vineri la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că dacă bugetul care vine de la stat nu ţine seama de performanţă şi calitate, universităţile de top nu vor putea funcţiona.

„O problemă stringentă cu care se confruntă mediul universitar este finanţarea universităţilor. Noi suntem universităţi de stat. Învăţământul superior în Europa, indiferent de tradiţie comunistă sau necomunistă, funcţionează ca învăţământ superior de stat. Adică şi în Franţa şi în Germania şi în Italia universităţile performante, cu câteva excepţii, sunt universităţi de stat. Prin urmare, învăţământul este un proces public şi banii pentru şcoală trebuie să vină de la bugetul de stat. Dacă acest buget, care ne vine de la stat, nu ţine seama de prformanţă, de calitate şi sancţionează performanţa şi calitatea, noi nu mai putem funcţiona. Şi va trebuie să discutăm cu colegii din cele cinci universităţi să vedem ce strategii o să adoptăm în viitor, cum vom determina ministerul să-şi schimbe punctul de vedere. Adică să finanţeze aceste universităţi în funcţie de criteriul calităţii”, a spus Pop.

Potrivit acestuia, Consorţiul Universitaria nu cere desfiinţarea universităţilor, susţinând că trebuie să fie cât mai mulţi absovenţi de învăţământ superior, dar nu toate universităţile trebuie să facă de toate.

„Acesta este un lucru simplu. Se întâmplă în toată lumea. America este dată ca exemplu cu sute, cu mii de universităţi, dar unele sunt simple <colleges>, unde se dă nivel licenţă, altele sunt ceva mai dezvoltate şi se poate obţine şi gradul de master, iar cele mai bune universităţi sunt cele care pot acorda şi gradul al treilea, care este de doctorat. La noi avem 55 de universităţi de stat din care 53 dau toate gradele astea. Cum se poate aşa ceva. Am depăşit noi media mondială? Suntem mai buni decât toţi?”, a subliniat Pop.

Rectorul UBB a precizat că toate universităţile din România au dreptul la existenţă, dar acestea trebuie să existe în funcţie de necesităţi şi ierarhizare.

„Ierarhizare nu neapărat de cea mai bună şi cea mai proastă, ci în funcţie de programele pe care le pot oferi. Şi sunt universităţi care, categoric, nu pot oferi toate programele de studiu la nivel licenţă, masterat şi doctorat şi învăţământ post universitar şi învăţământ la distanţă şi aşa mai departe”, a menţionat Ioan Aurel Pop.

Acesta a arătat că o altă problemă identificată este metodologia evaluării şcolilor doctorale, care să ţină cont de creşterea calităţii învăţământului doctoral.

„Este obligatoriu. Trebuie să scoatem doctori, e bine să ne specializăm, dar specializarea să fie reală. O altă problemă este metodologia de clasificare a universităţilor, pentru că noi nu putem accepta ca un criteriu de evaluare a universităţilor să fie gradul de promovabilitate. Nu se poate imagina învăţământ de calitate dacă eu dau cele mai multe puncte universităţii care îi trece pe studenţi în proporţie de sută la sută. Aşa ceva nu se poate. Nu este normal. O universitate bună este o universitate exigentă”, a subliniat rectorul UBB.