Harta vinului românesc: cu opt regiuni viticole, 37 de podgorii şi 182.000 de hectare de vie, România se află pe locul cinci în Europa

Autor: Cristina Roşca 25.06.2018

♦ România ocupă poziţia a cincea la nivelul UE în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu viţă de vie, după nume mari precum Spania, Franţa, Italia şi Portugalia, arată datele APEV - Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri ♦ Două regiuni - dealurile Moldovei şi dealurile Munteniei şi Olteniei - găzduiesc două treimi din suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie.



„Suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie a fost anul trecut de 182.500 de hectare. Viile locale con tinuă să treacă printr-un amplu proces de restructurare şi reconversie, ajutate de fondurile UE din programul naţional de sprijin. An de an, în exerciţiul bugetar 2014-2020, România primeşte 47,5 milioane de euro“, spun oficialii de la APEV.

Anterior - în perioada 2007-2013 - România a beneficiat de fonduri europene nerambursabile în acest scop. Pentru fiecare hectar, antre prenorii primeau circa 14.000 de euro, potrivit datelor ZF.