Cehii de la Alef au raportat afaceri de 57 mil. lei în primul an în care au intrat în războiul de pe piaţa de distribuţie IT&C din România

Autor: Adrian Seceleanu 25.06.2018

Grupul ceh ALEF, specializat în distribuţia de sisteme IT, activ în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, a înregistrat anul trecut pe piaţa din România, prin compania special înfiinţată, o cifră de afaceri de 57,1 mil. lei (12,5 mil. euro), conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Firma, aflată în primul său an de funcţionare, a înregistrat o pierdere netă de 1,3 mil. lei (0,29 mil. euro) şi a raportat la 31 decembrie 2017 datorii totale de 63,4 mil. lei (13,9 mil. euro).