Războiul viitorului bate la uşă: China testează drone care arată exact ca păsările, cu care îşi spionează proprii cetăţeni

Autor: Răzvan Botea 01.07.2018

Având în vedere că deja este folosită recunoaşterea facială de către camerele de supraveghere stradală, sau faptul că poliţia chineză este dotată cu ochelari smart, China pare că nu ar mai avea nevoie de ceva în plus atunci când vine vorba de supravegherea populaţiei, scrie Business Insider.

Ca un pionier în acest domeniu, China cu greu ar avea nevoie de completarea listei cu inovaţii  din domeniul industriei supravegherii. Cu toate acestea, chinezii testează drone „porumbel”.

Dronele, care arată şi zboară la fel ca pasărea, au fost testate cu succes în regiuni precum Xianjiang, unde au trecut complet nedetectate.

Potrivit surselor citate de South China Morning Post, dronele au fost deja testate în cel puţin 5 provincii de către reprezentanţi ai guvernului şi agenţi militari. Dronele au fost dezvoltate într-un program numit „Porumbel” şi sunt capabile să imite mişcarea păsării reale în proporţie de 90%.

Spre deosebire de dronele clasice cu elice, dronele-porumbei sunt capabile de a lua altitudine, de a plonja sau accelera exact ca o pasăre reală. De asemenea, acestea sunt foarte silenţioase, lucru care le face greu de detectat.

Au fost testate mai mult de 2.000 de păsări şi acestea au demonstrat că au capacitatea de a trece neobservate de alte animale sau char de alte păsări alături de care zboară. Fiecare „pasăre” are în componenţa sa o cameră HD, antenă GPS şi un sistem de control al zborului conectat la satelit. În materie de design, acestea cântăresc 200 de grame, au lungimea aripilor de aproximativ 50 de centimetri şi pot zbura cu viteze de până la 40 km/h, având o autonomie de 30 de minute.

Programul „Porumbelul” este condus de profesorul Song Bifeng , profesor al Universităţii Politehnice de Nord-Vest din Xian.