Simpatizant al reţelei teroriste Al-Qaida care pregătea un atentat pe 4 iulie, arestat în SUA

Autor: Mihai Draghici 02.07.2018

Autorităţile din Statele Unite au dejucat un atentat care urma să fie comis de Ziua Independenţei, pe 4 iulie, arestând un simpatizant al reţelei teroriste Al-Qaida, anunţă Biroul Federal de Investigaţii (FBI), citat de cotidianul The Washington Times.

Demetrius Nathaniel Pitts, alias Abdur Raheem Rahfeeq, simpatizant al reţelei teroriste Al-Qaida, este acuzat că plănuia comiterea unui atac terorist în timpul paradei programate pe 4 iulie în centrul oraşului Cleveland.

Islamistul era supravegheat de serviciile de securitate americane din 2017, pentru că posta mesaje pe site-uri de socializare online în care exprima susţinere pentru reţeaua teroristă Al-Qaida.

"Postările sale erau îngrijorătoare", a declarat luni Stephen Anthony, un reprezentant al Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI).