PNL/USR anunţă că va sesiza CCR în privinţa proiectului de lege pentru modificarea Codului penal: „Nu e nici prima, nici ultima încălcare de regulament abuzivă din partea colegilor noştri de la PSD”

Ziarul Financiar 02.07.2018

Parlamentarii PNL şi USR au anunţat, marţi, după şedinţa comisiei Iordache, că vor contesta la CCR modificările aduse Codului penal, acuzându-i pe parlamentarii puterii că nu respectă regulamentul. 

”O să contestăm la CCR, evident, toate aceste modificări. Mâine (marţi - n.r.) va fi pe ordinea de zi a plenului Senatului, fără să avem un raport cu cinci zile înainte. Nu e niciun fel de problemă, nu e nici prima, nici ultima încălcare de regulament abuzivă din partea colegilor noştri de la PSD”, a declarat senatorul PNL Alina Ghorghiu, membru în comisia specială pentru legile Justiţiei.

Şi senatorul USR, Ion Stelian susţine că legiuitorului i se permite o marjă foarte mare de apreciere şi că judecătorii CCR pot decide că modificările aduse codului Penal se pot încadra în această marjă.

„Rămâne cu siguranţă o cale de atac, (CCR-nr), dar vreau să spun foarte clar că legiuitorul, aşa e creată Constituţia, are o marjă foarte mare de apreciere şi CCR nu intervine decât atunci când sunt încălcate în mod flagrant drepturi şi libertăţi. Poate aprecia, la un moment dat, CCR că aceste prevederi sunt în acea marjă de apreciere a legiutorului. Curtea Constituţională stabileşte context e neconstituţional, nu neapărat context este ticălos, să spunem aşa. De asemenea, foarte mulţi ne punem speranţa în organismele internaţionale, în Comisia de la Veneţia, despre care aţi aflat, cu siguranţă, că a fost sesizată cu privire la Codul penal şi de procedură penală, numai că acolo procedurile durează destul de mult”, a susţinut deputatul USR, Ion Stelian.

Parlamentarii Comisiei pentru legile Justiţiei au dat, luni, raport favorabil la modificările aduse Codului penal, cu 15 voturi ”pentru” şi şapte împotrivă, urmând ca marţi să fie votat de Senat.

Raportul urmează să fie votat în Senat în plenul de marţi, potrivit ordinii de zi a forului superior al Parlamentului.