Firma de rent-a-car Autonom Services are undă verde de la Concurenţă pentru preluarea BT Operational Leasing

Autor: Roxana Rosu 04.07.2018

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care firma de rent-a-car Autonom Services a preluat controlul asupra BT Operational Leasing, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, apreciind că această achiziţie nu ridică obstacole semnificative în zona concurenţei.

La începutul lunii mai, Grupul Financiar Banca Transilvania a semnat un acord de vânzare a BT Operational Leasing (BTOL) către  Autonom, în urma acestei tranzacţii  BT ieşind dintr-un domeniu care reprezintă o nişă secundară pentru businessul său, iar Autonom urmând să ajungă la 500 de angajaţi, circa 5.000 de clienţi corporate şi un parc auto de peste 8.000 de autovehicule.

Potrivit informaţiilor furnizate de cele două companii la momentul tranzacţiei, Banca Transilvania şi Autonom vor pune bazele unui parteneriat prin care clienţii băncii vor avea acces la un pachet extins de servicii de mobilitate, care cuprinde leasing operaţional, management de flote, asistenţă rutieră, închirieri auto şi închirieri auto cu şofer. Autonom Services oferă servicii de leasing operaţional, de închiriere pe termen scurt, management al flotelor, dar şi închirieri de echipamente şi face parte din Grupul Autonom.

BT Operational Leasing SA are ca obiect principal de activitate închirirea şi leasingul cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare şi face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania.

Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.