MAI a discutat măsurile pentru prevenirea inundaţiilor, după ce ANM a emis cod galben de ploi

Autori: Mihaela Gidei , Mediafax 06.07.2018

Secretarii de stat în MAI Raed Arafat şi Mihai Chirică au participat, vineri, la o videoconferinţă cu prefecţii din judeţele vizate de codul galben de ploi şi furtuni, fiind stabilite măsurile pentru a preveni inundaţiile. Li s-a cerut prefecţilor să solicite ajutoare umanitare, dacă va fi cazul.

„Raed Arafat a solicitat prefecţilor să verifice punctele critice semnalate în evaluarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, astfel încât să fie luate, acolo unde este nevoie, măsuri de prevenire a revărsării apelor, inclusiv de supraînălţare a digurilor. De asemenea, a atras atenţia asupra comunicării operative a oricăror situaţii de risc şi anunţarea din timp a situaţiilor care necesită manevre de forţe şi mijloace tehnice din judeţele neafectate de fenomenele hidro-meteorologice. La rândul său, secretarul de stat Mihai Chirică a reamintit prefecţilor să prioritizeze în evaluările pe care le realizează obiectivele care sunt vitale pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a vieţii comunităţii. Totodată, a cerut prefecţilor să solicite de îndată, dacă este cazul, ajutoare umanitare care pot fi scoase în regim de urgenţă de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale”, au precizat reprezentanţii MAI, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată mai precizează că efectivele MAI sunt pregătite să intervină în teren la orice situaţie de risc care poate apărea, iar monitorizarea misiunilor din teritoriu se realizează prin Centrul Naţional de Comandă Integrată care funcţionează la nivelul ministerului.

Potrivit ANM, în următoarele zile vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 32 de judeţe, în vigoare de sâmbătă până luni. Sunt aşteptate ploi şi instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit ANM, de sâmbătă ora 16.00 până luni ora 21.00 sunt aşteptate ploi şi instabilitate atmosferică accentuată.