Semne de creştere a digitalizării. Unu din 14 români a folosit internet bankingul în 2017, faţă de unu din 20 în 2016

Autor: Anelis Baciu 09.07.2018

Circa 7% din populaţia României cu vârsta cuprinse întră 16 şi 74 de ani a utilizat anul trecut serviciile de internet banking, un progres faţă de 2016, când doar 5% din populaţie au intrat în contact cu băncile în mediul virtual. Cu toate acestea, România se află pe pen­ulti­mul loc în Uniunea Europeană la utili­zarea internet bankingului, sur­cla­sând doar Bulgaria, care are un grad de utilizare a internet bankingului de 5%, arată un studiu al Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Băncile din România mai au mult de lucrat în ceea ce priveşte populari­za­rea serviciilor de internet banking, în con­diţiile în care media europeană se situează la 51%.