Eforturile lui Erdogan de a deveni stăpânul economiei trezesc temeri că Turcia va fi împinsă într-o criză valutară

Autor: Bogdan Cojocaru 11.07.2018

Măsurile prin care liderul Turciei, Recep Tayyip, Erdogan îşi întăreşte poziţia de primul preşedinte cu puteri executive al ţării, cum ar fi numirea ginerelui său în funcţia de ministru al finanţelor şi revendicarea puterii de a-l numi pe guvernatorul băncii centrale, trezeşte temeri că una dintre cele mai mari economii emergente ale lumii este împinsă spre o criză valutară.

Preşedintele reales Erdogan şi-a numit ginerele, pe Berat Albayrak, ca ministru al finanţelor şi trezoreriei în condiţiile în care lira turcească este una dintre cele mai instabile monede din lume, iar inflaţia puternică şi de durată erodează puterea de cumpărare a turcilor. Albayrak va trebui să se ocupe de aceste probleme. Inflaţia, de peste 15%, este la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.

De asemenea, Turcia are un deficit de cont curent supradimensionat, iar companiile turceşti au acumulat datorii în valută substanţiale în anii cu dobânzi foarte mici. De asemenea, preşedintele, un duşman declarat al dobânzilor mari, prin revendicarea puterii de a-l alege pe şeful băncii centrale, preia con­trolul politicii monetare. El a promis acest lucru.

Ieri, după ce Erdogan şi-a numit noii miniştri în contextul adoptării de noi puteri executive pentru funcţia de preşedinte, pieţele financiare ale Turciei au fost cuprinse de volatilitate.

Lira turcească şi-a reluat tendinţa de depreciere din ultimii ani. Moneda şi-a pierdut 20% din valoare de la începutul anului în raport cu dolarul, notează Bloomberg. Noii miniştri ai lui Erdogan înlocuiesc oficiali consideraţi prea prietenoşi cu investitorii. Inflaţia de două cifre, refuzul băncii centrale de a majora suficient dobânzile pentru a amortiza impactul inflaţiei şi tentativele lui Erdogan de a eroda independenţa băncii centrale îi fac pe investitori să se ferească de activele turceşti.

Unul din miniştrii înlocuiţi este Mehmet Simsek, fost vicepremier şi fost bancher la Merrill Lynch. El este unul dintre oamenii din guvern care ofereau încredere investitorilor şi pieţelor, scrie CNBC. Fostul ministru al finanţelor Naci Agbal, şi el o figură ortodoxă a guvernului, a fost lăsat fără un rol important, ceea ce-i face pe investitori să se întrebe dacă a mai rămas cineva în administraţie să tempereze tacticile economice  adesea neconvenţionale ale lui Erdogan. Ginerele Albayrak, fost ministru al energiei, n-a lăsat impresii bune investitorilor cât timp s-a ocupat de energie. Erdogan a fost reales preşedinte la sfârşitul lunii iunie cu 52,5% din voturi.