Care au fost cele mai performante acţiuni din indicele bursier BET în S1/2018 şi care au fost „oile negre“

Autor: Liviu Popescu 11.07.2018

Şase dintre cele 13 acţiuni care intră în structura indicelui BET au fost pe plus în S1/2018 şi au livrat fiecare randamente de la 10% la 19%, evoluţie ajustată cu dividendele. La polul opus, cele mai abrupte scăderi au fost înregistrate de Digi (15,4%), Transelectrica (9,8%) şi MedLife (9,1%), potrivit calculelor Prime Transaction.

„Primele şase luni au fost marcate de diferenţe neaşteptat de mari între acţiunile din componenţa BET. Şapte din cei 13 emitenţi care compun indicele au înregistrat scăderi în această perioadă, însă creşterile celorlalţi şase au fost unele substanţiale, ele venind şi de la acţiunile cu cea mai mare pondere în indice, de altfel“, au transmis analiştii de la Prime Transaction.

Cele mai performante acţiuni din BET au fost Romgaz, Banca Transilvania şi Petrom, fiecare cu un randament de circa 19%.

Indicele BET-TR are plus 11% în contextul în care acţiunile care au fost pe plus în şase luni sunt cele care au o pondere ridicată în structura acestuia. „Putem vorbi de un accent mai mare pus pe rezultatele financiare individuale ale emitenţilor, dar şi de o concentrare mai mare a investitorilor pe acţiunile companiilor mari“.