KazMunayGaz a confirmat că încă plănuieşte să cumpere o participaţie de 27% în Rompetrol Rafinare de la statul român

Autor: Alex Ciutacu 12.07.2018

KMG International, o subsidiară a companiei petroliere de stat din Kazahstan, KazMunayGaz, a transmis astăzi că încă plănuieşte să cumpere o participaţie de 26,7% în Rompetrol Rafinare de la statul român, potrivit Reuters.

KazMunayGaz şi statul român au încheiat un memorandum în 2013 prin care compania kazahă ar fi trebuit să achiziţioneze 26,7% din Rompetrol Rafinare pentru suma de 200 de milioane de dolari şi să înfiinţeze împreună cu statul un fond de investiţii cu capitaluri de 150 de milioane de dolari şi active de până la 1 miliard de dolari.

KazMunayGaz deţine deja 54,64% din Rompetrol Rafinare prin KMGI. Guvernul României deţine 44,68%.

„Memorandumul din 2013 este încă în vigoare. Munca pentru a înfiinţa fondul de investiţii şi pentru a finaliza achiziţia participaţiei de la guvernul României este în desfăşurare”, a transmis KMGI pentru agenţia de presă Thomson Reuters.

Compania a adăugat că plănuieşte să finalizeze ambele planuri în perioada 2018-2019. 

KazMunayGaz plănuia să vândă o participaţie de 51% în Rompetrol, însă această iniţiativă nu s-a finalizat niciodată.

Rompetrol Rafinare S.A. deţine rafinăria Petromidia, rafinăria Vega şi Rompetrol Petrochemicals.