Ruşii pariază 50 de miliarde de dolari pe gazul şi petrolul Iranului

Autor: Tudor Ionescu 16.07.2018

Rusia este gata să investească 50 de miliarde de dolari în sectorul petrolifer şi gazeifer al Iranului, a declarat Ali Akbar Velayati, consilier pe probleme de relaţii internaţionale al liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, citat de The Financial Times.

Declaraţia, confirmată ulterior şi de un oficial rus, a venit pe fondul unei vizite a lui Ali Akbar Velayati la Moscova, care a inclus şi o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Ca parte a acestei investiţii, potrivit oficialului iranian, Iranul a semnat deja un acord cu o companie petrolieră rusă, în valoare de patru miliarde de dolari, care ar urma să fie implementat într-un timp cât mai scurt. Mai mult decât atât, Rosneft, compania petrolieră de stat şi Gazprom, compania de gaze de stat, au început negocieri cu Ministerul Energiei iranian în vederea semnării unor acorduri în valoare de zece miliarde de dolari.

Discuţiile dintre cele două părţi nu s-au limitat, însă, doar la aspectele de natură economică. Ambele state au relaţii vechi cu regimul al-Assad - începând cu Hafez al-Assad, tatăl lui Bashar al-Assad - încă din timpul Razboiului Rece, astfel că au fost atinse şi probleme de securitate regională.

"Cooperare militară şi tehnică cu Rusia este de o mare importantă pentru Iran", a adăugat Ali Akbar Velayati.

"Discuţia s-a concentrat pe cooperarea ruso-iraniană precum şi pe situaţia din regiune, inclusiv evoluţiile din Siria. Cele două părţi şi-au reafirmat angajamentul pentru Planul de Acţiune Comun şi Comprehensiv (JCPOA)", se precizează într-un comunicat de presă al Kremlinului, citat de The Financial Times.

Aceste evoluţii au loc cu mai puţin de o lună înainte de intrarea în vigoare a primei runde de sancţiuni reimpuse Iranului de către Statele Unite, pe 8 mai 2018. Conform Trezoreriei Americane, primele sancţiuni vor intra în vigoare după o perioadă de 90 de zile de la ieşirea din Acordul Nuclear, iar restul după 180 de zile. Majoritaţea sancţiunilor vizează, în principal, sectorul energetic, cel bancar şi industria automobilistică.

Potrivit datelor Administraţie Americane pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA) Iranul deţine a doua cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume - după cea a Federaţiei Ruse - şi a patra rezervă de petrol, cu un total de 158 de miliarde de barili.