Deficitul balanţei de plăţi şi datoria externă au crescut în primele cinci luni ale anului

Autor: Bianca Ciocotisan 16.07.2018

În perioada ianuarie - mai 2018 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,018 miliarde de euro, comparativ cu 2,606 miliarde de euro în perioada ianuarie - mai 2017, informează Banca Naţională a României (BNR).

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 589 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 179 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 105 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent mai mare cu 251 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,72 miliarde de euro (comparativ cu 1,46 miliarde de euro în perioada ianuarie - mai 2017, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,208 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 488 de milioane de euro.

În perioada ianuarie - mai 2018, datoria externă totală a crescut cu 2,563 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 67,543 miliarde de euro la 31 mai 2018 (70,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2017; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2018 nivelul de 28 497 milioane euro (29,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 14,6 la sută faţă de 31 decembrie 2017.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,9 % în perioada ianuarie - mai 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2018 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2018 a fost de 76,6%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.