Donald Trump: Apărarea unor aliaţi NATO precum Muntenegru ar declanşa Al Treilea Rozboi Mondial

Autori: Bianca Pavaluca , Mediafax 18.07.2018

Preşedintele american Donald Trump a pus din nou sub semnul întrebării angajamentul Statelor Unite de a apăra state-membre NATO de mici dimensiuni, în contextul Articolului 5 al Cartei Alianţei Nord-Atlantice, relatează CNN şi Politico.

Într-un interviu acordat marţi seară postului de televiziune american Fox News, Donald Trump a sugerat că trimiterea de trupe pentru a apăra o ţară-membră NATO de mici dimensiuni în cazul unui atac ar avea consecinţe dezastruoase.

Întrebat de ce Statele Unite ar trebui să apere o ţară de mici dimensiuni, cum ar fi Muntenegru, acesta a declarat: „Înţeleg ce zici, şi eu m-am întrebat acelaşi lucru. Muntenegru este o ţară de mici dimensiuni cu oameni foarte puternici. Sunt oameni foarte agresivi, pot deveni agresivi şi felicitări, eşti în Al Treilea Război Mondial. Acesta este modul în care au fost stabilite lucrurile”.

La finalul întâlnirilor internaţionale din ultima perioadă - summitul cu Vladimir Putin din Helsinki, vizita în Marea Britanie şi summitul NATO din Bruxelles- Trump a început să pună la îndoială ajutorul pe care ar trebui să îl acorde ţărilor membre NATO în caz de nevoie, în baza Articolului 5.

Alianţa militară prevăzută în Articolul 5 obligă statele membre NATO să se ajute reciproc în cazul unui atac.

Muntenegru, care are o populaţie de aproximativ 620.000 de persoane, a aderat la NATO în iunie 2017.

În cadrul summitului NATO de săptămâna trecută, Donald Trump a semnat comunicatul NATO, care susţine explicit Articolul 5.

„Orice atac împotriva unei ţări membre NATO va fi privit drept un atac la adresa tuturor, precum se explică în Articolul 5”, se menţionează în comunicat.