Băncile din România, una dintre cele mai profitabile investiţii pentru BERD

Autor: Claudia Medrega 19.07.2018

♦ Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituţional străin din România, a fost de-a lungul timpului o susţinătoare importantă a sectorului bancar românesc ♦ Instituţia a participat la procese de privatizare din bankingul local, fiind acţionar de-a lungul timpului chiar la cele mai mari bănci din sistem (BCR, Banca Transilvania şi BRD-SocGen), dar şi la grupurile greceşti Alpha Bank, Bancpost, şi recent la Piraeus Bank. În trecut, şi Banca Ţiriac şi Miro Bank (în prezent ProCredit Bank) s-au numărat printre băncile care au fost susţinute de BERD ♦ BERD, alături de IFC, a cumpărat şi obligaţiuni emise de bănci.

Cea mai recentă tranzacţie pentru BERD este intrarea, alături de fondul american de investiţii J.C. Flowers, în acţionariatul Piraeus Bank cu o participaţie de 19%, la puţin timp după ce grecii au anunţat vânzarea subsidiarei din România către fondul american de investiţii J.C. Flowers&Co.