Klaus Iohannis anunţă că a promulgat legea 304 din 2004 privind organizarea judiciară

Autori: Firuta Flutur , Mediafax 19.07.2018

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că, din cauză că a epuizat toate căile de atac, a fost nevoit să promulge proiectul care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

"Am cerut în mod repetat reexaminarea acestor legi de către Parlament. Am trimis sesizări CCR şi am sesizat Comisia de la Veneţia. După finalizarea tuturor procedurilor de contestrare, preşedintele este cel care trebuie să promulge legea. În acest moment, în privinţa legii 304/2004 am epuizat, din păcate toate căile constituţionale, şi prin urmare sunt obligat să promulg această lege", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută joi la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a criticat PSD pentru modul în care au modificat legile justiţiei, pentru emiterea celebrei OUG 13 pe abuzul în serviciu în perioada Guvernului Grindeanu. Klaus Iohannis a adăugat că PSD "legiferează prost" şi într-o manieră lipsită de transparenţă.

"Tema acestei declaraţii de presă o reprezintă Legile justiţiei care au devenit cel mai dezbătut subeict public de gând PSD se află la guvernare, ceea ce spune totul despre prioritătile acestui partid. Au început cu celebra OUG 13 şi au continuat cu modificările legilor în Parlament. Suntem într-o situaţie delicate şi asta numai şi numai din cauza modului cum coaliţia majoritară au ştiut să legifereze într-un mod lipsit de transparenţă, într-un mod prin care, în ciuda tuturor criticilor de la experţi, ONG-uri, partenerii noştri în Uniune, în lume. Cu toate că a fost multe semnale trase, inclusiv de la CSM, au legiferat cum au vrut, cum au dorit şi, cum am mai spus, legiferează prost. Calitatea legiferării este foarte proastă şi rezultatul este foarte îngrijorător", a completat Iohannis.