Asigurătorii au vândut 93.478 de poliţe RCA cu decontare directă în primele trei luni din 2018, cu 39% mai mult decât în 2017

Autor: Anelis Baciu 27.07.2018

Companiile locale de asigurări au emis în intervalul ianuarie-martie al acestui an 93.478 de poliţe auto obligatorii (RCA) cu clauză de decontare directă, cu 39% mai multe decât în al doilea semestru al anului trecut. Decon­tarea directă este permisă din iulie 2017, fiind prevăzută în noua lege RCA. Achiziţia unei poliţe cu decontare directă le permite şoferilor păgubiţi să solicite plata despăgubirii pro­priului asigurător RCA şi nu asigură­to­rului şoferului care a provocat dauna. Asigu­ră­torul care a plătit dauna îşi recu­perează apoi prejudiciul de la asigurătorul RCA al şoferului vinovat.