Farmec Cluj-Napoca investeşte 2,4 mil. euro în extinderea reţelei proprii de magazine la nivel local, dar şi internaţional

Autor: Alexandra Cepăreanu 27.07.2018

♦ Producătorul de cosmetice are 23 de magazine Gerovital şi Farmec în ţară şi alte şapte în afara României, acestea din urmă fiind operate în sistem de franciză.



Producătorul român de cosmetice Farmec are în plan să investească până la finalul anului 2018 suma de 2,4 mi­lioa­ne de euro în extinderea reţelei, atât la nivel local, cât şi in­ternaţional, în inovarea portofoliului de produse, dar şi în reteh­nologizarea şi modernizarea producţiei.

„Pentru aceste activităţi am stabilit un program in­ves­tiţional de peste 11 milioane de lei, adică aproximativ 2,4 mi­lioane de euro. Mai mult, ne propunem să creştem cota de piaţă pe segmentele pe care suntem prezenţi, inclusiv pe seg­men­tele pe care am pătruns recent, cel de lux şi de cos­metică de­corativă“, a spus pentru ZF Mircea Turdean, direc­tor ge­neral în cadrul Farmec.