Giganţii europeni din sectorul bunurilor de larg consum răspund în forţă ameninţărilor activiştilor

Autor: Catalina Apostoiu 27.07.2018

Giganţii europeni din sectorul bunurilor de larg consum de la Nestlé la Anheuser-Busch InBev şi Diageo îşi intensifică reacţia faţă de ameninţările investitorilor activişi prin tăieri de costuri, renunţarea la brandurile neperformante şi returnarea de cash către investitori, notează Bloomberg.

Mişcările vin în condiţiile în care investitori activişti iau în vizor sectorul, fondul de hedging al lui Dan Loeb achiziţionând o participaţie în cadrul Nestle şi rivala Unilever urmărind propria restructurare după ce a respins o ofertă de preluare din partea Kraft Heinz.