„De la grajd, la vedetă, şi înapoi în grajd” sau care este istoricul celor mai bogate familii din lume care au construit imperii de mii de miliarde de dolari

Autor: Paul Catargiu 29.07.2018

Magnatul american Andrew Carnegie adesea susţinea că averiile familiilor ajung să se risipească odată cu trecerea generaţiilor, iar această teorie nu a dus lipsă de popularitate pe întreg mapamondul. „De la grajd, la vedetă, apoi înapoi la grajd”, spune o vorba italiană legată de această teorie.

Dar într-o eră în care averile depăşeşc orice imaginaţie, iar diferenţele între clasele sociale devin din ce in ce mai mari şi clare, pare puţin probabil ca acest lucru să se întâmple cu una dintre cele mai bogate 25 familii ale planetei. Conform datelor strânse de Bloomberg, aceste 25 de familii deţin averi de peste 1,1 trilioane de dolari.

De la batoanele de ciocolată Mars şi eşarfele Hermes, de la lanţurile de supermarketuri în care intraţi zilnic sau hotelurile în care aţi stat în vacanţă şi până la companiile care vă ţin datele şi producătorii care v-au vândut medicamentele, sursele acestor averi variază, iar mărimile acestora sunt şi mai impresionante – mai mari ca valoarea de piaţă a Apple (194.21 miliarde de dolari), sau chiar cât PIB-ul Indoneziei (932 miliarde de dolari).

Orice calcul ar fi, însă, unul estimativ, averile familiilor Rothschild sau Rockefeller nefiind publice. Sursele acestor averi, ce au la bază decenii sau chiar secole de acţiuni sau dividente, variază în funcţie de businessurile pe care le deţin. Clanuri sau familii ale căror averi provin în mare parte datorită statului, cum ar fi numeroasele familii de şeici din orientul apropiat, nu sunt incluse în aceste statistici.

Poveştile tragice ale familiilor Pulitzer, Vanderbilt sau Woolworth ne arată cam cât de uşor este, chiar şi pentru cele mai mari şi influente familii ale lumii, să-şi piardă averile. ”Sunt nenumărate obstacole pe care familiile trebuie să le întreacă pentru a se asigura că averile lor se află în siguranţă odată cu trecerea generaţiilor”, spune purtătorul de cuvânt al Campden Wealth, Rebecca Gooch. ”Comunicarea, educaţia si o plănuire potrivită sunt cheia păstrării acestora”.

Unii miliardari, precum Mark Zuckerberg sau Bill Gates, au ales o abordare diferită, alegând să-şi ofere o parte din avere acţiunilor caritabile. Această abordare are la bază încă o teorie a americanului Andrew Carnegie ”Să-ţi petreci prima treime a vieţii educându-te pe cât de mult poţi. Să-ţi petreci următoarea treime muncind şi strângând toţi banii pe care-i poţi strânge. Să-ţi petreci ultima treime oferind aceşti bani unor cauze ce merită”.

Prima familie din clasamentul Bloomberg al familiilor bogate este familia Walton, deţinătorii celui mai mare hypermarket din lume, Walmart. Walmart are aproape 12.000 de magazine pe întreg mapamondul, cu vânzări de peste 500 de miliarde de dolari. Companiile familiei - Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trust, deţin jumătate din participaţiile Walmart, acţiuni ce stau la baza celei mai mari averi familiale din lume.

În anul 1945, Sam Walton cumpără primul său magazin pe care îl tranformă în Walmart. De aici, ajunge să clădească cel mai mare lanţ de hypermarketuri din Statele Unite, Walmart ajungând şi în ţări precum Canada, Mexic sau Chile. Sam Walton moare în anul 1992, iar la conducerea Walmart trece fiul său cel mare, Rob. Fiecare dintre copii lui Sam deţine o parte din Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trusts, astfel averile fiecăruia diferă în funcţie de acţiunile pe care le deţine.

Cel mai bogat membru al familiei este Jim, cu o valoare estimată de cei de la Bloomberg de 42.8 miliarde de dolari. Sub el se afla Rob si Alice, ce deţin averi de 42.6, respectiv 41.1 miliarde de dolari. Conform publicaţiei americane The Motley Fool, Walmart a făcut echipă cu Microsoft pentru a înfrunta Amazon, cel mai mare magazin din domeniul online.

A doua familie din clasamentul americanilor este familia Koch, familie ce deţine Koch Industries, companie ce activează în nenumărate ramuri ale industriei.În 1940, Fred Koch co-finanţează Wood River Oil and Refining Company, business pe care-l va pasa fiilor săi, Frederick, Charles, Davis şi William. O ceară între fraţi pe seama controlului companiei de la începutul anilor 80 îi face pe Frederick şi William să părăsească businessul.

Charles si David rămân şi ajung să dezvolte firma în Koch Industries, un conglomerat de mai multe companii cu un profit anual de aproape 100 de miliarde de dolari. Firmele deţinute de Koch Industries activează în domenii precum prelucrarea, rafinarea si distribuirea petrolului sau chiar finanţe şi investiţii la bursă. Familia Koch a fost una dintre principalele surse de bani pentru campania din 2016 a actualului preşesdinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, deşi acum se află într-un plin război contra resticţiilor impuse de republican asupra schimburilor de mărfuri.

Conform CNN, aceştia sunt pregătiţi de a lansa o campanie în valoare de milioane de dolari împotriva controversatului preşedint .În iulie 2018, David Koch este forţat să renunţe la poziţia sa din conducerea firmei din cauza problemelor de sănătate.

A treia familie în clasament este familia Mars, businessul lor fiind fondat de către Frank Mars. Afectat de poliomielită încă de la o vârstă fragedă, acesta învaţă de mic să confecţioneze diferite tipuri de ciocolată. Businessul pe care va urma să-l fondeze va fi cel mai bine cunoscut pentru produse precum M&M, Milky Way si batoanele Mars, însă jumătate din profiturile companiei de 35 de miliarde de dolari vin din produse de îngrije a animalelor de companie. Businessul este deţinut în întregime de către membrii ai familiei Mars.

Fiul fondatorului companiei, Forrst E. Mars Senior, este cel care a clădit imperiul Mars, fiind cel ce introduce Milky Way, Mars sau bomboanele M&M. În 2017, Mars Inc., completează achiziţia firmei de servicii de îngrijire a animalelor de companie VCA, firmă ce va produce profituri considerabile pentru compania americană. Copii lui Forrest E. Mars Sr., se află amandoi în top 25 cei mai bogaţi oameni din lume, având averi egale în valoare de 30.4 miliarde de dolari.

Pe locul patru se află familliile Van Damme, De Spoelberch şi De Mevius, un colectiv de familii belgiene producătoare de bere, ce au origini încă din secolul 14. Cele trei familii deţin compania Anheuser-Busch Inbev, cea mai mare producătoare de bere din lume, datorită căreia averea celor trei familii este estimată de cei de la Bloomber la 54.1 miliarde de dolari.

Familia Van Damme se alătură celorlalte două în anul 1987, când berăriile Piedboeuf si Artois se unesc pentru a creea Interbrew. Compania din urmă va urma să se unească cu firma Braziliană AmBev în 2004. Cel mai de succes produs al firmei este berea Stella Artois, care a fost lansată în anul 1926 ca o bere specială de Crăciun. Prin alte produse cunoscute de companie se numără berile Corona, Budweiser, Leffe sau Hoegaarden.

A cincea familie conform publicaţiei Bloomberg este familia franceză Dumas, ce deţine Hermes, gigantul din industria modei. Compania a fost fondată în anul 1837 de către Thierry Hermes care începe să confecţioneze haine de călărit pentru nobilii Franţei.

În anul 1902, nepoţii lui Thierry, Emile Maurice şi Adolphe Hermes devin împreună preşedinţii companiei. În anii 50, compania îşi divesifică opţiunile, confecţionând poşete, eşarfe, costume, procunând chiar si parfumuri. Momentul de cotitură al businessului vine în 1978, când Jean-Louis Dumas creează o reţea globală de magazine.

Acesta este considerat ca fiind cea mai importantă figură din istoria companiei, fiind cel responsabil cu trecerea Hermes dintr-o simplă companie de haine, într-un gigant al modei de lux. Familia Dumas are o avere estimată la 49.2 miliarde de dolari, membrii ai familiei ce încă deţin posturi în companie fiind Pierre-Alexis, directorul artistic şi Axel, patronul firmei. Conform statisticilor celor de la Forbes, firma a avut profituri de peste 5.5 miliarde de dolari în anul 2016.

O altă familie importantă din clasamentul Bloomberg este familia Quandt, familia ce a transformat BMW dintr-o companie aproape de faliment, într-una dintre cele mai cunoscute pe întreg mapamondul. Finanţatorul acestui imperiu auto este Guenther Quandt, industrialist şi antreprenor. Acesta preia în anul 1900 firma de textile a tatălui său, Emil Quandt, ajungând să confecţioneze uniforme şi multe alte produse textile pentru armata germană pe parcursul Primului Război Mondial.

Foloseşte aceste fonduri pentru a cumpăra diferite businessuri, printre care şi acţiuni ale firmei Bayerische Motoren Werke. Conform celor de la Bloomberg, Guenther se va alătura Partidului Nazist, urmând sa fie arestat la finele celui De-al Doilea Război Mondial. Acesta moare în anul 1954, BMW fiind moştenită de fiul său cel mare, Herbert.

Cel din urmă este credidat ca fiind creierul din spatele transformării BMW în una dintre cele mai puternice companii producătoare de maşini din lume. Pe parcursul conducerii sale, acţiunile deţinute de familia Quandt depăşesc 50%, familia devenind astfel principala deţinătoare a firmei. Văduva lui Herbert, Johanna preia firma după moartea soţului ei în 1982.

Datorită acesteia, conform Forbes, BMW scapă de faliment. În 2015, anul decesului Johannei, patroana BMW era clasată de cei de la Forbes ca a 8-a cea mai bogată persoană din Germania, locul 77 în lume şi pe locul 11 în topul celor mai bogate femei de pe mapamond. Averea familiei este estimată la 42.7 miliarde de dolari.

Încă o familie semnificativă din topul publicaţiei americane este familia franceză Mulliez, familie ce deţine un imperiu în domeniul hypermaketurilor, principalul fiind Auchan, adesea supranumit drept Walmart-ul Europei.

Creatorul acestui imperiu este Gerard Mulliez, care deschide în anul 1961 primul magazin Auchan în Franţa. Acesta incă este în viaţă, însă de retrage în anul 1996 de pe poziţia de patron, iar de pe poziţia de CEO în anul 2006, lăsând compania, conform BusinessWeek, nepotului său Vianney Mulliez. În anul 1998, conform publicaţiei americane, lanţul Auchan se extinde, deschizând primul magazin în afara Franţei, în Ungaria.

Anul 2016 marchează deschiderea celui de-al o sutălea magazin Auchan în Rusia. Compania familiei, Association Familiale Mulliez, deţine un număr mare de businessuri în domeniul vânzărilor, printre acestea numărându-se magazinul de contrucţii Leroy Melrin sau gigantul distribuitor de echipament sportiv Decathlon. Averea familiei este estimată la 37.5 miliarde de dolari.

O altă familie din topul Bloomberg este familia sud-coreeană Lee, familie ce deţine gigantul producător de telefoane Samsung. Firma a fost iniţial creeată de Lee Byung-chull ca o companie de exporturi de alimente cum ar fi fructe, legume sau peşte în anul 1938.

Cel ce este considerat ca fiind creatorul firmei Samsung pe care o ştim astăzi este fiul lui Lee Byung, Lee Kun-hee, care preia firma după moartea tatălui său în anul 1987. La puţini ani după preluarea companiei, conform Korean Observer, Lee Kun schimbă strategia firmei, care era prea axată pe comerţul cu bunuri de proastă calitate. Astfel, Samsung Electronics, o subsidiară a firmei, iese în evidenţă devenid, probabil, cea mai importantă companie de origine asiatică din lume.

Însă familia Lee nu a fost mereu scăpată de griji deoarece fiul lui Lee Kun, Lee Jae-yong, este arestat şi închis în 2017 fiind acuzat de luare de mită. Cel din urmă a ajuns să fie eliberat în luna februarie a acestui an după ce sentinţa sa a fost redusă. Cei doi sunt împreună patronii firmei, deşi rolul lui Lee Kun-hee a fost redus în 2014 după ce a suferit un atac de cord. Familia sud-coreană are o avere ce este estimată de cei de la Bloomberg la 30.9 miliarde de dolari.

Fie că este vorba de lanţuri mondiale de hypermarketuri sau giganţi ai industriei tehnologice, familiile miliardare au ştiut pe parcursul anilor cum să-şi protejeze aceste averi. Prin educarea copiilor şi munca depusă de fiecare dintre aceştia la păstrarea şi sporirea avuţiilor deţinute de ei, familiile prezentate îşi menţin statutul pe glob.