Un avion de pasageri Wizz Air a efectuat o aterizare de urgenţă în Israel

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 30.07.2018

Un avion de pasageri al companiei Wizz Air a efectuat, luni, o aterizare de urgenţă pe aeroportul din oraşul israelian Tel Aviv, din cauza unei defecţiuni la unul dintre motoare, informează cotidianul Times of Israel.

Avionul avea la bord 178 de pasageri şi efectua Cursa W62542, de la Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv spre Riga (Letonia).

Imediat după decolare, piloţii au depistat o problemă la unul dintre motoare, astfel că au decis revenirea de urgenţă pe aeroportul din Tel Aviv.

Autorităţile israeliene au mobilizat zeci de ambulanţe la aeroport, dar aeronava a aterizat în siguranţă şi nimeni nu a fost rănit.