Ce se întâmplă cu fondul suveran de investiţii de 2.000 de miliarde de dolari pe care l-a anunţat Arabia Saudită? Arabii caută capital nou, iar listarea Aramco se lasă aşteptată

Autor: Alex Ciutacu 30.07.2018

 Arabia Saudită încearcă să găsească un alt plan pentru a propulsa fondul suveran de investiţii în rândurile giganţilor globali.

Planul iniţial se baza în principal pe vânzarea unei participaţii în compania Saudi Aramco prin care fondul ar fi strâns cel puţin 100 de miliarde de dolari în a doua jumătate a anului 2018, potrivit Bloomberg.

În contextul în care arabii nu mai anunţă nimic legat de posibila listare a companiei petroliere de stat, Fondul Public de Investiţii încă speră să ajungă la un portofoliu de peste 2.000 de miliarde de dolari până în 2030.

PIF, aşa cum este cunoscut, este principalul obiectiv al guvernului în planul de a diversifica economia, cunoscut sub numele de Vision 2030.

Fondul a fost înfiinţat în 1971 pentru a susţine proiecte de importanţă strategică pentru economia saudită şi în istoria lui de până acum s-a concentrat în mare parte pe piaţa domestică.

Valoarea constantă a acestuia s-a situat la active de aproximativ 150 de miliarde de dolari în companii saudite listate, precum şi participaţii în Saudi Basic Industries, al doilea cel mai mare producător de chimicale din lume; Saudi Telecom şi Banca Naţională Comercială, cel mai mare creditor al ţării, după active.

Însă în ultimi ani, fondul s-a concentrat pe investiţii surprinzătoare în toată lumea şi a ajuns în prezent la active de 230 de miliarde de dolari.

Doar în 2017, PIF a anunţat că va investi 45 de miliarde de dolari într-un fond de investiţii în tehnologie, fondat de japonezii de la SoftBank Group, a anunţat că va investi 500 de miliarde de dolari într-un nou oraş numit Neom, lângă Marea Roşie şi va pune pe picioare un fond de investiţii de 1,1 miliarde de dolari pentru a susţine IMM-urile. În plus, se va alătura cu 4,8 miliarde de dolari într-un proiect prin care va restaura faleza şi portul oraşului Jeddah de la Marea Roşie şi va investi 20 de miliarde de dolari într-un fond american gestionat de Blackstone Group.

Recent, fondul a anunţat că va cumpăra o participaţie de 400 de milioane de dolari în Endeavor, o companie care are pe mână talente semnificative de la Hollywood şi, în plus, PIF s-a semnat şi pe lista investitorilor care au cumpărat o participaţie de 55% în businessul imobiliar al Accor.

IPO-ul Aramco este pus în aşteptare încă, însă prinţul Mohammed bin Salman reconfirmă prezenţa acestuia pe agenda urgentă a regimului său.

Fără listarea Aramco, PIF-ul are un drum lung de făcut înaitne de a deveni cel mai mare fond suveran din lume, spune Rachel Pether, consilier în cadrul Institutului pentru Fondul Suveran. Însă aceasta spune că graba ar fi o greşeală. „Ai o singură şansă să faci o primă impresie, iar lumea se va uita atent la acest IPO”.

În schimb, Aramco ia în considerare achiziţia a 70% din participaţia deţinută de PIF în cadrul Saudi Basic Industries, cunoscută drept Sabic, cu o valoare de piaţă de aproximativ 100 de miliarde de dolari. Astfel, prin această tranzacţie, fondul ar putea obţine 70 de miliarde de dolari.

În continuare, PIF-ul ar putea obţine capital dacă ar vinde şi alte participaţii pe care le deţine în companii de sta.