Primii kilometri de autostradă din 2018: 29 km între Aiud şi Turda. 2 ani şi 4 luni de întârzieri

Autor: Bogdan Alecu 31.07.2018

Ministerul Transporturilor a recepţionat aseară loturile 3 şi 4 din autostrada A10 Sebeş - Turda, ce cumulează 29 de kilometri de drum rapid între Aiud şi Turda. Astfel, cei care vin la Cluj dinspre Sibiu vor putea circula aproape integral pe autostradă - mai puţin pe un tronson de circa 40 km între Sebeş şi Aiud, loturile 1 şi 2, care cel mai probabil vor fi gata anul viitor. Contractele pentru tronsoanele 3 şi 4 s-au semnat în aprilie 2014 şi data de finalizare potrivit contractului era de martie 2016. Mai mult, teoretic, drumul era gata din toamna anului trecut, însă Ministerul Transporturilor a identificat o serie de nereguli ce au dus la amânarea inaugurării.