Doron Klein, noul CEO AFI România: Pe terenul pe care l-am cumpărat lângă AFI Cotroceni vom face, cel mai probabil, un proiect mixt, cu birouri, mall şi locuinţe

Autor: Alina-Elena Vasiliu 02.08.2018
„Planul nostru acum este să ne extindem. Noul teren cumpărat este cea mai bună dovadă care arată dorinţa noastră de consolidare. Vrem să dezvoltăm, nu să vindem.“


Dezvoltatorul imobiliar israe­lian AFI Europe, care deţine în Bucureşti centrul comer­cial AFI Cotroceni din zona Politehnicii, ia în calcul să facă un proiect mixt cu birouri, retail şi locuinţe în imediata vecină­tate a mallului din Cotroceni.

Compania a cumpărat recent un teren de peste patru hectare lângă mall, de la IMS Park Development, o companie din grupul New Century Holdings (NCH), care administrează fondul de investiţii Broadhurst Investment.