Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră, de ce nu se duc în România? La doi paşi de resursele din Marea Neagră, mai multe şcoli din Constanţa nu sunt racordate la gaze

Autor: Alina-Elena Vasiliu 02.08.2018

♦ Primar din judeţul Constanţa: „Gazul este un reper al civilizaţiei, cel mai practic mod de încălzire“ ♦ „Dacă soba cu lemne încălzeşte fiecare cameră în parte, gazul încălzeşte toată locuinţa odată, este mult mai uşor“, spune Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna din Constanţa, cu peste 15.000 de locuitori.

Numai nouă din cele 17 oraşe din Dobrogea şi numai zece din cele 104 comune sunt racor­date la reţeaua de gaze. Astfel, în oraşe precum Cernavodă, Hârşova, Murfatlar, Techirghiol sau Babadag nu există racordare la reţeaua de gaze, în condiţiile în care cele două judeţe din această regiune au acces la Marea Neagră, un teritoriu în care resursele de gaz abundă, fiind supuse în acest moment exploatării.