Staff Collection, firma care opera magazinele House of Art, a intrat în faliment

Autor: Alina-Elena Vasiliu 06.08.2018

Staff Collection, compania care administra magazinele de îmbrăcăminte şi încălţăminte House of Art, a intrat în faliment la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Datele de pe site-ul Ministerului de Finanţe arată că, în 2017 firma Staff Collection a avut afaceri de 15,3 milioane de lei, pierderi de 18 milioane de lei şi 243 de angajaţi.

Companiile Staff Collection şi Corssa deţineau împreună în portofoliu brandurile de magazine House of Art, Fox, Levi’s, Eponge. Cele două companii au intrat în insolvenţă la începutul anului 2012 la propria cerere, ca urmare a scăderii consumului şi a expansiunii agresive a brandurilor străine pe piaţa locală.

La sfârşitul anului trecut, cele două companii au intrat în faliment la propria cerere după ce în 2013 fuzionaseră, ca parte a procesului de eficientizare şi consolidare operaţională şi financiară.

„Drumul companiei de la reorganizare la faliment a fost desenat în mare parte de contextul foarte competitiv al pieţei, infuzată de branduri străine în acea perioadă. În acest moment, nu mai există magazine sub brandul House of Art, iar Levi’s a fost franciză operată de societatea Staff Collection până în anul 2013“, spun reprezentanţii CITR, administratorul judiciar al companiilor Staff Collection şi Corssa.