Greaţa contribuabilului român

Autor: Andreea Paul 07.08.2018

Toată lumea vorbeşte despre haosul din administraţia publică. Cu toţii ştim că relaţia noastră ca cetăţeni cu orice instituţie publică este deficitară. Individual, punctual, ne izbim dur de adevărata faţă a mizeriei sale. Vă istorisesc un astfel de contact. Fiecare dintre rândurile de mai jos este real. În România anului 2018...

Zilele trecute, un contribuabil a primit o înştiinţare de la ANAF că datorează o sumă de circa 200 de lei bugetului public. Trei zile mai târziu, la bancă şi la locul de muncă ajung popriri pe o sumă de cinci ori mai mare. 

În aceeaşi zi cu primirea popririi, contribuabilul se duce la ANAF. Intră într-o clădire insalubră, dă faţă în faţă cu sictirul funcţionarului public care îl trimite de la un birou la altul, apoi de la o cameră la alta. Contribuabilul cere să fie lămurit cu privire la sumele datorate: de unde provin ele şi care este cuantumul total al datoriilor sale către stat, pe drept cuvânt. După trei birouri parcurse i se printează o hârtie cu un alt sold al datoriilor faţă de cel comunicat iniţial. 

În continuare, cetăţeanul este nelămurit: vrea să plătească suma poprită şi să iasă din această mlaştină administrativă. Ghinion. Nu se poate, pentru că în sistem apare o altă poprire anterioară (cu câţiva ani buni în urmă) de care nici contribuabilul, nici băncile, nici la locul de muncă nu se ştie. 

Contribuabilul, şi mai nelămurit, umblă printre birourile şi funcţionarii pe la care e pasat, de la unul la altul, timp în care ba nu funcţionează sistemul ANAF, ba i se emite o altă hârtie, cu un alt sold pretins total al datoriilor... şi apare ticul funcţionarului de la stat care se uită obsedant la ceas. Nimic nu mai poate fi făcut pentru că mai sunt doar două minute şi programul se termină. 

A doua zi, contribuabilul amână plecarea în vacanţă şi se duce să-şi plătească datoriile la stat. O ia de la capăt, solicitând un sold total al datoriilor lui şi explicaţia sursei acestei datorii. Din sistemul informatic greoi al ANAF, cu întreruperi dese, i se printează a treia hârtie, desigur, cu un alt sold faţă de celelalte două din ziua anterioară. Slavă Domnului, ceva mai mică ... 

Dar în continuare nicio lămurire. Primeşte în schimb un şir de sume, de dobânzi şi de penalităţi aferente acestora, fără nicio explicaţie a originii principalului. 

Obosit şi grăbit, contribuabilul fuge la casierie să plătească. După coada aferentă, se cocoşează, aplecându-se deja la vestitul gemuleţ al ghişeului, unde este certat de către funcţionarul public că nu ştie numerele dosarelor pentru care are datorii. Cetăţeanul reacţionează şi roagă funcţionarul public să comunice direct cu celălalt funcţionar public de la care tocmai plecase. Replica tăioasă vine: "nu suntem colegi! Eu sunt la Trezorerie, ei sunt la ANAF!" Aşa că: "plătiti sau nu plătiţi?!" 

Contribuabilul strânge din dinţi şi plăteşte. Obţine o chitanţă cu care se întoarce la camera unde i s-a emis ultima decizie. Surpriză: de fapt nu a rezolvat nimic! Sistemul ANAF nu funcţionează, iar lucrătorul public ridică din umeri blazat: "nu am ce să fac, veniţi mai târziu!" 

La orele 14.00, funcţionarul public a identificat numerele dosarelor pe care ar fi trebuit să i le comunice contribuabilului la prima oră. Dar este tardiv, pentru că pe chitanţă nu se mai poate modifica. Iar deciziile de ridicare a popririi sunt la semnat. Deci nu i le poate da! 

La orele 15.00, deciziile vin de la semnat şi contribuabilul primeşte câte o hârtie pentru fiecare entitate căreia i-a fost adresată poprirea: loc de muncă, bănci, asociaţii profesionale. Câte una pentru fiecare! De ce, Dumnezeule, nu era suficientă una singură valabilă pentru toţi?! Ca să nu mă mai întreb de ce statul popreşte conturile pentru datorii de mai bine de zece ani neimputate contribuabilului?! 

Problema nu s-a terminat aici. Contribuabilul tocmai a aflat că începe o nouă cursă contra cronometru în care trebuie să înregistreze adresa la fiecare destinatar pentru ca poprirea să nu fie executată din mai multe locuri, chiar dacă datoria ste deja plătită statului...

O nesimţire, o mizerie, o bătaie de joc...

Aceasta este o poveste banală a unui cetăţean român. A unui neînţeles contribuabil ...

Mă adresez vouă, celor care mă cunoaşteţi, celor care doar mă citiţi, indiferent dacă sunteţi de acord sau nu cu opiniile mele, şi vă întreb pe toţi: ce facem cu România noastră?! Şi-mi permit să-l deranjez pe mândrul şi arogantul ministru al finanţelor, păstor al unui sistem din care am descris un singur episod, şi-l provoc să-şi înece aroganţa şi bravura, etalate zilnic, într-o singură expresie publică prin care să-şi ceară scuze contribuabilului român. Apoi să îndrepte aceste anomalii. 

Închid, întrebându-vă dacă aveţi idee cam cum merg lucrurile în ţări ca Belarus sau Estonia, ca să merg prea departe?

Locul de întâlnire al contribuabilului cu ANAF: