România, raiul vânătorilor. România are de 2-3 ori mai mulţi porci mistreţi decât efectivul optim, mistreţii find principala sursă de contaminare cu pestă porcină
România a ajuns să aibă un efectiv 130.000 de porci mistreţi, de trei ori mai mult decât efectivul optim, în contextul în care legea vânătorii a fost făcută în favoarea vânătorilor, un grup care s-a bucurat de un puternic lobby în Parlament, de-a lungul anilor, potrivit lui Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici. Fermierul din Arad consideră asanarea mistreţilor imperativă pentru stoprea răspândirii virusului pestei porcine africane.
„Parcă suntem ţara porcilor mistreţi. Nu vor să împuşte mistreţii. Nu vor să înţeleagă că porcul mistreţ e vectorul principal de răspândire a pestei porcine africane. Dacă am asana toţi mistreţii, am scăpa de această nebunie, dar foarte mulţi parlamentari sunt vânători şi au făcut legea vânătorii pentru ei. Cum ajung ceva şefi, cum se apucă de vânat. E o modă“, a spus Dimitrie Muscă.