(P) Printec implementează soluţia de semnătură electronică biometrică avansată în majoritatea băncilor greceşti

Autor: Publicitate 10.08.2018

Printec, împreună cu trei dintre cele mai mari bănci greceşti, incluzând Piraeus Bank şi Eurobank, a instalat şi implementat cu succes o soluţie de eSignature (semnătură digitală), acoperând majoritatea spaţiului bancar grecesc şi transformând astfel modul în care banca interactionează cu clientul.

Prin implementarea soluţiei eSignature, tranzacţiile devin mai rapide şi mai simple, iar clientul va putea astfel să semneze o singură dată pentru a efectua tranzacţia dorită sau pentru a semna documentele pentru deschiderea unui cont sau pentru obţinerea unui credit.

Cu această soluţie banca beneficiază de o semnificativă reducere a timpului per tranzacţie, imbunătăţind serviciul cu clienţii şi în acelaşi timp face posibilă primirea şi inregistrarea mai uşoară a documentelor si semnaturilor clientilor.

În acelaşi timp, “amprenta ecologică” pentru fiecare proces este minimizată întrucât nu mai este necesară imprimarea, transportarea şi arhivarea documentelor semnate si imprimate.

Într-un final, securitatea tranzacţiei este asigurată prin identificarea imediată şi precisă a persoanei care semnează si a semnaturii acestuia pe baza utilizarii  unor date biometrice, cum ar fi unghiul format de presiunea stiloului, viteza de scriere etc.)

Soluţia de eSignature constă într-o tabletă cu touch screen si un stilou special  pentru captarea şi transmiterea semnăturii către o platformă care autentifică semnătura şi gestionează documentele, implicit datele biometrice (când sunt disponibile).

Platforma eSaw folosită de către băncile mai sus menţionate aparţine partenerului nostru Namirial, specializat în Digital Transaction Management, care are o experienţă recunoscută pe plan internaţional cu soluţia de eSignature (semnătură electronică) cu peste 1 milion de clienţi inregistrati. Această platformă este autorizată la nivel european şi oferă accesul la semnătura electronică avansată, dar şi la semnatura electronică calificată (pe baza unor certificate digitale emise de către Namirial, autorizată la nivel european pentru oferirea de servicii de încredere ca Trust Service Provider) pentru semnarea în condiţii de siguranţă a oricăror documente. De asemenea, ea poate asigura şi posibilitatea identificării video de la distanţă a clientului.

În România sunt bănci care utilizează deja cu succes semnătura electronică pentru a oferi credite prin care clientul poate fi identificat video la distanţă pentru îndeplinirea cerinţelor reglementate de cunoaştere a clientului, KYC (Know Your Customer) şi poate apoi obţine o semnatură electronică calificată pentru a semna un contract de credit.

În calitate de integrator de sistem, Printec a încheiat un parteneriat strategic cu Namirial şi a implementat cu succes multe asemenea proiecte complexe in domeniul financiar-bancar, asigurarilor si sanatatii. Inginerii noştri certificaţi, expertiza noastră în tehnologiile de vârf şi experienţa dovedită a clienţilor noştri sunt câteva dintre caracteristicile care definesc Printec.