Polonia: Fuziunea dintre Pekao şi Alior a fost abandonată

Autor: Catalina Apostoiu 10.08.2018
Băncile poloneze Pekao şi Alior, ambele divizii ale companiei de asigurări PZU, au abandonat negocierile privind o posibilă fuziune, acestea neajungând la un acord cu privire la cele mai favorabile condiţii pentru acţionari, relatează Warsaw Voice. În octombrie 2017, Pekao şi Alior anunţau că au început să analizeze o posibilă cooperare, incluzând o posibilă fuziune. Principalii acţionari ai Pekao sunt PZU cu o participaţie de 20% şi fondul de dezvoltare PFR cu 12,8%. Cel mai mare acţionar al Alior este PZU cu 31,92% din acţiuni.