Accidentul din Constanţa, produs după ce ocupanţii unei maşini au oprit pe drum să cumpere pepeni

Autori: Cătălin Legănel , Mediafax 12.08.2018

Primele informaţii arată că accidentul soldat cu 12 persoane rănite în judeţul Constanţa s-a produs după ce ocupanţii uneia dintre maşini au oprit să cumpere pepeni, iar ceilalţi şoferi nu au mai putut evita impactul. Şapte persoane au fost duse la spital. 

Potrivit poliţiştilor constănţeni, se pare că persoanele dintr-un autoturism au decis să oprească pe marginea drumului pentru a cumpăra pepeni, iar maşinile din spate nu au mai putut evita coliziunea.

La faţa locului au intervenit salvatorii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi cadrele medicale ale SMURD, din cadrul ISU Dobrogea, fiind trimis inclusiv elicopterul SMURD.

Poliţiştii spun că, din primele date, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă în trafic.

Reprezentanţii SAJ Constanţa au informat că accidentul s-a soldat cu 12 victime. Şapte persoane, între care doi copii de 2, respectiv 9 ani, au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs duminică pe DN 38, între localităţile Topraisar şi Amzacea, judeţul Constanţa, fiind implicate şase maşini.