Asaltul discounterilor pe piaţa locală: Lidl, Penny Market şi Kaufland au cucerit comerţul alimentar, iar acum retailerii cu preţuri mici atacă piaţa de modă

Autor: Cristina Roşca 19.08.2018

♦ Cel mai puternic discounter de modă este grupul Pepco, cel care în doar câţiva ani a ajuns la 180 de magazine şi afaceri de peste 650 mil. lei ♦ În ultima perioadă două branduri noi din sector - Kik şi Miniso - şi-au anunţat planurile pentru România: câteva zeci de unităţi fiecare ♦ Şi în comerţul alimentar sunt nume noi care tatonează o intrare pe segmentul de discount.

Retailerii de tip discount, cu­nos­cuţi pentru preţurile cu până la 20-30% mai mici decât ale concu­renţilor, au intrat pentru prima dată pe piaţa locală acum mai bine de un deceniu. Primul sector vizat a fost comerţul alimentar, cu nume precum Kaufland sau Penny Market care au deschis iniţial magazine cu focus pe preţ. În 2011 a venit şi Lidl, compania soră a Kaufland şi unul dintre cei mai mari discounteri de la nivel mondial.