După ce a achiziţionat 51% din acţiunile Elian Solutions, Bittnet continuă extinderea cu a treia achiziţie în ultimele 12 luni: cumpără 25% din acţiunile companiei Equatorial Gaming pentru 1 milion de lei

Autor: Răzvan Botea 13.08.2018

Bittnet a finalizat negozierile şi a semnat un contract pentru achiziţia unei părţi din compania Equatorial Gaming, o companie care furnizează materiale interactive de training şi consultanţă. Compania va deţine un pachet de 25% în Equatorial Gaming, companie controlată de de antreprenorul român Dan Berteanu, potrivit Bittnet.

„Bittnet a început ca o companie specializată în furnizarea de training IT. Investiţia în Equatorial Gaming, o companie de tip game-based learning, face parte din strategia de dezvoltare a grupului nostru pentru 2018-2020, în aria de interes a educaţiei. Odată cu evoluţia tehnologiei, evoluează şi felul în care adulţii învaţă. Suntem încântaţi de extinderea portofoliului nostru de educaţie cu produse originale”, a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet.

Compania Equatorial a fost fondată în 1997 şi furnizează programe de formare şi consultanţă la nivel individual, de echipă şi organizaţional în România şi în străinătate. În 2015, compania a inventat şi lansat Equatorial Marathon, un joc de realitate virtuală alternativă (Alternate Reality Game) pentru corporaţii, care măreşte gradul de implicare şi stimulează schimbările comportamentale ale angajaţilor. Produsul este disponibil 24/7, pe dispozitive multiple şi este utilizat pentru proiecte de învăţare, conferinţe şi studii academice în România, Polonia, Italia şi Franţa.

"Suntem mândri că am dezvoltat produse cu metodologie 100% românească care sunt exportate cu succes pe pieţele mature din Europa de Vest. Tranzacţia de astăzi survine după mai mulţi ani de colaborare între Bittnet şi Equatorial. În ultimii ani am identificat o serie de oportunităţi de colaborare bazate pe portofoliul nostru comun de servicii educaţionale dar şi, mai ales, pe o viziune similara asupra dezvoltării la nivel european”, a declarat Dan Berteanu, CEO Equatorial Gaming.

Aceasta este a treia achiziţie pentru grupul Bittnet în cursul ultimelor 12 luni. În al treilea trimestru al anului 2017, Bittnet a achiziţionat GECAD NET, un integrator de servicii IT, acum prezent pe piaţa românească sub brandul dendrio. Capitalul pentru achiziţionarea pachetului de 25% din Equatorial Gaming a fost obţinut de Bittnet în cadrul unui plasament privat de obligaţiuni corporative, care a fost finalizat cu succes la începutul lunii iulie 2018, când compania a atras o finanţare de 4,7 milioane lei.

„Estimativ 100 de miliarde euro sunt cheltuiţi anual în Europa cu programe de training. În ultimii ani, am profitat de poziţia noastră de lider pe piaţa de training IT din România, dar recunoaştem şi faptul că pentru a rămâne în continuare lideri şi pentru a continua să ne consolidăm poziţia, trebuie să aducem în mod constant noi soluţii clienţilor noştri”, a mai spus CEO-ul Bittnet.

Bittnet este prim firmă IT listată la bursa românească, capitalizarea bursieră a Bittnet Systems (BNET) fiind de 52,12 milioane lei.

Cei doi fondatori, Cristian Logofătu şi Mihai Logofătu, sunt cei mai mari acţionari, cu deţineri de  27,21% şi 26,64%, al treilea cel mai mare investitor fiind Răzvan Căpăţână.