BNR: Consumul gospodăriilor va rămâne principalul motor de creştere şi în 2018 şi 2019

Autor: Iulian Anghel 14.08.2018

Structura cheltuielilor bugetare este defavorabilă investiţiilor publice, iar absorbţia fon­du­rilor europene este nesa­tisfăcătoare.



Consumul gospodăriilor populaţiei va rămâne principalul determinant al creş­terii economice în 2018 şi 2019, dar şi componenta a cărei dinamică va cunoaş­te cea mai semnificativă dece­lerare în anul curent, apreciază membrii Consiliului de administraţie al BNR. În aceeaşi vreme, conducerea Băncii Na­ţionale îşi manifestă îngrijorarea faţă de nivelul modest al investiţiilor.

În minuta şedinţei de politică monetară din 6 august publicată ieri, membrii Consi­liului de administraţie al BNR apreciază că sen­timentul consu­ma­to­rului rămâne o sursă importantă de incerti­tudini şi riscuri la adresa prognozei de inflaţie. De asemenea, chiar dacă luna iulie a con­semat o uşoară re­du­cere a inflaţiei, con­tex­tul tensionat al pieţei muncii şi unele majorări recente de venituri ar putea reprezenta şi ele surse de incer­titudine pentru prog­noza de inflaţie.