Economia a reintrat pe creştere în T2/2018, dar este prea puţin faţă de cât are nevoie guvernul PSD. Ionuţ Dumitru, Raiffeisen: O creştere de 5,5% este aproape imposibil de atins
Economia a crescut în semestrul întâi faţă de S1/2017 cu 4% (serie brută), iar în T2 faţă de T1 cu 1,4%. Este o creştere în acord cu previziunile economiştilor, dar departe de aşteptările guvernului care şi-a fundamentat bugetul pe un avans al PIB de 5,5%.
Este posibil ca, pe tot anul, creşterea economică să fie de sub 4%, spune economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru. În aceeaşi vreme, analiştii ING Bank au admis că avansul din trimestrul al doilea faţă de trimestrul întâi, de 1,4%, este peste aşteptările lor, dar au anunţat că nu-şi modifică previziunea de creştere de 3,5% pentru întreg anul.
Având în vedere că economiştii anticipau o reducere mai pronunţată a consumului în T2 – consum care a determinat, în mod covârşitor, creşterea de 6,9% din 2017 – evoluţia PIB-ului, anunţată de INS în trimestrul al doilea şi în primul semestru apare drept solidă. „Creşterea este foarte bună, deocamdată. Mă aşteptam la un avans de sub 1% în T2 faţă de T1, dar acesta a fost de 1,4%. Vom avea, prin urmare, pe tot anul, cel mai probabil, o creştere economică de 3,5 - 4%“, comentează economistul Dragoş Cabat.
Economistul Aurelian Dochia admite şi el că avem o creştere economică bună, mai ales în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în UE. Dar, la fel ca alţi economişti, subliniază că ceea ce este bun pentru economie nu este neapărat o fericire şi pentru guvern, pentru că bugetul general consolidat este croit pe o creştere economică de 5,5%, cu mult sub ceea ce a oferit economia în semestrul întâi.
Guvernul a efectuat recent o rectificare bugetară pozitivă. Rectificarea a majorat veniturile cu 6,4 mld. lei, iar cheltuielile cu 7,5 mld. lei, ceea ce va conduce şi la creşterea deficitului bugetar cu 1,1 miliarde de lei, până la 28 mld. lei (2,97% din PIB). Însă acest calcul este făcut pe o creştere economică de 5,5% din PIB, creştere greu de atins, în opinia economistului-şef al Raifeisen Bank.
În faţa acestei perspective, economistul Aurelian Dochia opinează că guvernul nu va avea de ales şi va depăşi deficitul fiscal ţintă de 3% din PIB.
În tabăra PSD domneşte însă optimismul. Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă şi artizan al programului de guvernare, subliniază că avansul economiei trimestru la trimestru este cel mai mare din UE.
Sunt şi alte motive de optimism. Industria merge bine, după un încept de an ezitant, inflaţia a făcut în iunie un pas înapoi, în vreme ce ROBOR începe să coboare uşor, după ce se apropiase de 3,5%.