Cum schimbă traficul şi naveta zilnică personalitatea unui angajat

Puţine activităţi zilnice ce ne marchează viaţa de zi cu zi au reuşit să genereze atât de multă ură precum naveta spre muncă, scrie World Economic Forum. Faptul că sintagme precum „iad” sau „coşmar” sunt folosite atât de des pentru a descrie drumul spre şi de la muncă indică tot mai mult felul în care această parte a vieţii noastre a devenit tot mai stresantă. Naveta a fost des descrisă, în termeni distopieni, ca fiind principala sursă de stres şi oboseală a rutinei zilnice contemporane.

Aceste drumuri sunt atât de bine înrădăcinate în vieţile noastre, încât de rareori ne oprim să ne gândim la felul în care acestea ne influenţează. Cercetătorii au explorat subiecte precum conexiunea dintre naveta zilnică şi bunăstarea generală a omaneilor, cea din urmă fiind puternic compromisă de cealaltă.

Iar aceste statistici, precum orele petrecute pe drum, sunt cele mai alarmante. Un sondaj efectuat în capitala britanică, Londra, arată că, în medie, un muncitor britanic petrece un an şi 35 de zile din viaţă făcând o navetă de 309607 de kilometri.

Alte studii spun că un munctior britanic işi petrece în medie 139 de ore pe an făcând naveta spre muncă, echivalentul a 19 zile normale de muncă.

Aceste informaţii ne oferă o privire de ansamblu asupra navetelor noastre zilnice. În afară de aceste descoperiri ce au în spate studii intense, cunoaştem foarte puţin în legătură cu felul în care naveta influenţează tot mai mult viaţa urbană.

Dacă privim de aproape, putem începe a aprecia felul în care călătoria zilnică spre şi de la muncă este o ciudată sferă a vieţii de zi cu zi, presărată cu tot felul de evenimente şi întâlniri care, spre bine sau rău, au un efect asupra vieţilor noastre.

Ascultând din greşeală o conversaţie vorbită în şoaptă, privind primele raze ale soarelui în timp ce-i ascultăm pe artiştii noştri preferaţi. Contactul vizual pe care-l facem, din nou, cu persoana care stă vis-a-vis de noi, observând că persoana ce stă la semafor lângă noi are lacrimi în ochi.

Acestea sunt întâlnirile care par irelevante, dar care ne schimbă în moduri subtile, dar puternice. Ne pot distrage de la dramele ce se află într-o constantă repetiţie în vieţile noastre, astfel sporind senzaţia de contact cu lumi ce o depăşesc pe a noastră.

Toate contactele pe care le avem pe parcursul navetei spre muncă, toate locurile prin care trecem, îşi pun amprenta asupra noastră. Chiar dacă nu suntem conştienţi că aceste evenimente ne afectează pe moment, ajungem să ne dăm seama mai târziu, cât de puternice au fost ele de fapt.

Odată cu trecerea timpului şi prin repetiţie, evenimentele pe care le experimentăm devin o parte din noi, şi cine suntem devine o parte din locurile prin care trecem.

Acest lucru înseamnă că, mai degrabă decât faptul că ne duce în locul în care trebuie să fim, naveta spre muncă şi sistemele de transport ne schimbă în mod constant şi activ.

La jumătatea secolului 20, când suburbiile oraşelor mari creşteau tot mai repede, filosoful francez Henri Lefebvre se îngrijora că durata ce se afla în creştere a navetelor era un semn al nevoilor locului de muncă care deveneau mai importante decât timpul liber al oamenilor. Totuşi, departe de o zonă de „timp mort” impusă de locurile de muncă, precum le place economiştilor să presupună, naveta reprezintă un drum în care intrăm în contact cu tot felul de activităţi ce ne conturează ca oameni.

Navetele spre muncă sunt pline de activităţi ce sunt fie constrânse, fie generate de locurile prin care trecem. Dacă privim în spatele acestor activităţi, găsim o sumedenie de motivaţii, de la incăpăţânatele încercări de a face naveta productivă, la mai simpla capcană de a fi cu ochii aţintiţi în telefoanele noastre din nou în care picăm cu toţii.

În cartea recent publicată de autorul articolului, David Bissell, acesta a condus un studiu legat de experienţele navetei spre lucru în Sydney, Australia. În loc de a analiza dacâ acestea sunt bune sau rele, studiul l-a învâţat că, asemănător unei prisme, naveta refractează nenumărate părţi ale vieţii fiecăruia.

O femeie intervievată în cadrul studiului a declarat că noua ei navetă durează mult mai puţin ca cea precedentă, iar acest lucru a făcut-o să stea în maşină mai mult timp după ce ajunge la muncă, pentru a simţi că petrece mai mult timp pe drum.

O altă femeie a spus că a schimbat stresantul condus spre muncă pentru metrou. Acest lucru i-a lungit naveta cu o oră şi 10 minute, însă această creştere nu o deranjează, femeia având acum mai mult timp de a cit cât mai multe romane.

Apoi a apărut un domn care făcea naveta pe bicicletă pentru a scăpa de anxietatea legată de mersul pe bicicletă în traficul haotic din metropola australiană. Acest lucru a ajuns să fie baza deciziei sale de a urma o nouă carieră prin care doeşte să-i ajute pe viitorii navetişti pe bicicletă să navigheze traficul.

Să susţii faptul că naveta zilnică este o activitate negativă, ori pozitivă nu justifică adevărata natură a acesteia, spune Bissell. Naveta poate să coste şi să obosească, iar în acelaşi timp să energizeze şi să genereze entuziasm. Naveta este o parte a vieţii în care tensiunile şi contrazicerile, diferitele influenţe şi dorinţe ale vieţilor noaste iau formă.

Multitudinea de evenimente la care luăm parte pe parcrsul navetei ne poate face să punem întrebări în legătură cu propria persoană. De ce acţiunele acelei persoanei m-au deranjat? Care a fost lucrul de pe parcursul drumului de azi care m-a făcut să ma simt liniştit?

O confruntare izolată pe parcursul unui simplu drum ne poate frustra profund, însă expunerea constantă unui peisaj periculos ne poate schimba personalitatea mult mai drastic. Un drum lung spre muncă făcut din când în când poate fi uşor de suportat, dar efectuarea lui în mod repetat pe parcursul a mai multor ani poate reconfigura dorinţele şi motivaţiile noastre într-un mod mult mai semnificativ.

Naveta spre muncă ne poate face să ne pumen întrebări în legătură cu prorpia persoană şi ne poate permite să evaluam cam cât de mult contează pentru noi locul de muncă, relaţiile personale şi comunitatea din care facem parte. Blocaţi în trafic ne putem simţi cel mai constrânşi, în cel mai de declin punct al vieţii noastre, lucru ce poate genera o nouă viziune asupra vieţii.