Banii şi YouTube-ul: Cum au reuşit vloggerii să devină noii Oprah Winfrey ai lumii internetului

Autor: Paul Catargiu 25.08.2018

Când Marcus Butler le-a spus părinţilor săi de planul de se dedica pe deplin canalului său de YouTube, acesta câştiga doar câteva zeci de lire, scrie Financial Times. Asta se întâmpla acum opt ani, când tânărul ce avea atunci vârsta de 18 ani tocmai se întorcea de la VidCon, conferinţa anuală a vloggerilor ce are loc în Los Angeles, unde a făcut cunoştinţa cu vloggeri ce-şi cumpăraseră case din banii câştigaţi online.

„A fost ceva foarte palpabil ce mi-a arătat că există potenţial în vlogging,” a declarat britanicul. Călătorind în LA ca un „copil ciudat căruia îi plăcea YouTube-ul”, a dorit foarte tare să devină antreprenor. „Nu am crezut vreodată că ceea ce începusem va deveni ulterior un business”, a spus Butler.

Marcus a făcut parte din „Invazia britanică de pe YouTube”, alcătuită dintr-un grup de prieteni din care fac parte Alfie Deyes, Zoella şi Caspar Lee, care şi-au promovat canalele unui altuia. Cel mai de succes video al lui Butler este unul în care acesta a rap-uit împreună cu vloggerul american Tyler Oakley după ce inhalaseră heliu, video ce a strâns peste opt milioane de vizualizări.

Acum, Marcus Butler a cumpărat proprietăţi în oraşul său natal, Brighton, a început un business cu gustări sănătoase şi o companie de management muzical. A început să facă bani din reclamele ce rulau pe canalul său de YouTube. Ca alţi vloggeri de succes, acesta promovează diferite branduri, produse şi servicii. Alte surse de venit vin din tururi mondiale, cărţi şi produse cu numele său pe ele. Pe scurt, a devenit un model pentru o generaţie de tineri ce doresc să-i urmeze calea.

Pe aceşti aspiranţi tineri vloggeri îi aşteaptă, însă, un drum greu în calea lor spre succes. Platforma pe care vor să aibă succes este una foarte aglomerată la ora actuală, unde ne-ar lua opt ani pentru a urmarii video-urile încărcate într-o singură zi – incluzând cele produse de vedete de film, muzică sau alte părţii ale lumii divertismentului.

Platforma în sine, YouTube, nu este deloc scutită de competiţie, Facebook fiind principalul rival în conţinut video pe de-o parte şi Spotify în streaming de muzică pe de alta. Când prietenii lor de abia îşi încep carierele, tinerii vloggeri au dificila misiune de a conduce un business complex în faţa tuturor urmăritorilor lor.

Indiferent, oportunităţile sunt uriaşe – oricine deţine un smartphone poate încerca să atragă o parte din cei 1,9 miliarde de utilizatori activi ai YouTube. Mărimea economiei celor carea creează conţinut pe YouTube este foarte greu de estimat. Profiturile Alphabet, compania mamă a celor de la Google, nici nu e pe aproape de profiturile obţinute de YouTube. Însă numărul canalelor de YouTube ce câştigă peste 100.000 de dolari pe ani a crescut cu 40% faţă de anul trecut, declară compania americană.

Pentru YouTube şi compania sa mamă, Google, ce a cumpărat aplicaţia în 2006 pentru 1,7 miliarde de dolari, această lume a conţinutului video este cheia păstrării userilor activi pe platforma lor. Rich Greenfield, analist la firma de consultare economică BTIG, a estimat că profiturile YouTube se află în rîndul zecilor de miliarde de dolari.

Din cele 1,7 milioarde de vizualizări strânse de YouTube în primul trimestru, 84% au fost obţinute de aşa zişii influenceri. Iar deşi acea categorie cuprinde şi canalele unor artişti uriaşi din lumea divertismentului, cei mai cunoscuţi vloggeri sunt foarte aproape de a-i devansa – Logan Paul, care a generat foarte multe controverse la începutul anului când a arătat în unul din vloggurile sale ce părea a fi victima unei sinucideri, are 18 milioane de abonaţi pe canalul său, mai mulţi ca Adele sau Beyonce (n.red 17,8, respectiv 17,1 milioane de abonaţi).

„Peisajul vlogging-ului a crescut enorm în ultimii 10 ani,” a declarat Greg Goodfried, membru al United Talent Agency. „Îţi poţi câştiga un trai foarte bun dacă ai o audienţa largă pe YouTube.”

Creatorii pot foarte uşor să câştige audienţă şi din alte ţări – 48 % din vloggerii europeni îşi exportă conţinutul în afară ţării natale. Conform statisticilor celor de la YouTube, peste trei sferturi din audienţa creatorilor britanici venind din afara Marii Britanii.

„Creşterea şi mărimea pe care a atins-o YouTube le-a oferit creatorilor superba oportunitate de a avea o audienţă mondială şi de a creea un business adevărat,” a declarat Kelly Merryman, vicepreşedinte al parteneriatului de conţinut al YouTube.

Vloggeri au fost mereu o parte importantă din modelul YouTube încă din primele zile. În mai 2007, doar la doi ani de la lansarea platformei, a creeat regula care spune că cei ce creează conţinut pentru platformă vor primi 55% din profiturile obţinute de video-urile lor – regulă ce se aplică în peste 97 de ţări.

Rularea reclamelor nu este, însă, singura, sau principala cale prin care vloggeri pot genera profit. Venind în sprijinul creatorilor care-şi câştigau majoritatea banilor din parteneriatele cu diferite branduri, YouTube a achiziţionat FameBit în 2016, o companie ce se ocupă cu creeare unei pieţi în care creatori de conţinut pot intra în contact cu diferite branduri.

La ediţia VidCon de anul acesta, YouTube a anunţat că vloggerii vor putea vinde membership-uri pentru canalele lor fanilor, aceştia primind în schimb conţinut exclusiv.

„Când creatorii îşi încep cariera pe YouTube, aceşstia îşi spun povestea. După trecerea timpului, aceştia îşi construiesc un brand, o comunitate şi câştigă tot mai mulţi fani. Îmi aduce aminte de ce a făcut Oprah Winfrey cu emisiunea ei de la patru după amiaza de pe vremea când eram copil,” a declarat Merryman. „Relaţiona direct cu fiecare dintre telespectatorii ei şi ne povestea despre viaţă – clubul de carte al Oprhei, recomandări de filme, bunuri ce pot fi cumpărate pentru casă – toată lumea avea încredere în ea.”

Unele dintre cele mai importante parteneriate ale creatorilor de conţinut de pe YouTube sunt cele cu Epic Games, compania ce a creeat celebrul joc online Fortnite, Old Spice şi Kay Jewelers, conform celor de la Tubular Labs.

Mulţi creatori obţin, mai nou, reprezentare externă din partea agenţiilor sau managerilor. Scott Fisher, unul dintre fondatorii Select, o companie de management pentru creatorii digitali, a obţinut parteneriate cu Starbucks sau Revlon pentru clienţii săi. Câştigarea unui „salariu” de 7 cifre este un lucru foarte comun în lumea YouTube a momentului, a declarat americanul.

Creatorii ce au o audienţă foarte largă au, de obicei, mai mulţi angajaţi – de la producători video la avocaţi, contabili sau chiar stilişti – ca unele celebrităţi. „Lumea este mult mai susţinătoarea unui creator independent decât unui serial ce rulează de cinci ani ce este creeat de un canal de televiziune celebru,” a declarat Fisher.

Însă numai puţini norocoşi pot deveni viitorii mini-Oprah, chiar şi pe internet. Unjaded Jade, o fată de 18 ani din Berkshire, Marea Britanie, are peste 200.000 de abonaţi pe canalul ei de YouTube, cu peste 1 milion de vizualizări la video-ul ei în care-şi prezintă rutina din fiecare dimineaţă de şcoală. Aceasta declară că profiturile venite din rularea reclamelor este mult mai mic decât crede lumea. „Nu aş putea trăi doar din asta. Sunt doar bani de buzunar,” a declarat britanica, deşi câştigă mai mulţi bani din parteneriatele cu difertiele branduri pe care le promovează pe canal şi prin contul ei de Instagram.

Cea mai grea parte a vieţii de vlogger este să fii observat de publicul general. Mathias Bartl, profesor la Universitatea Offenburg de Ştiinţă Aplicată din Germania, a descoperit că 90% din vizualizările site-ului din 2016 au fost obţinute de 3% din cele mai populare canale ale platformei, o creştere considerabilă faţă de cele două treimi obţinute de aceastea în 2006, la puţin timp după lansarea YouTube. Dacă vreunul din copii dumneavoastră vrea să devină vedetă pe YouTube a-ţi face bine „să la faceţi o favoare şi să le distrugeţi visul acum”, spune Fisher.

Jonathan Saccone Joly, care şi-a deschis canalul de YouTube în 2010 când avea vârsta destul de avansată de 30 de ani este împotriva ideii renunţării la şcoală pentru a deveni creator pe YouTube. „Este o audienţă extrem de saturată. Oamenii încearcă să facă lucruri tot mai extreme pentru a fi observaţi,” spune americanul. „E la fel ca jucatul la loterie sau ideea a deveni actor sau muzician.”

Myles Dyer, ce are 48.000 de abonaţi la canalul său în care promovează schimbări sociale pe care ar trebui să le facă societatea, spune că oamenii fac lucruri extreme pentru a obţine vizualizări, însă insistă că este foarte important să nu fii un „sclav al algoritmului.”

„Oamenii creează tot mai mult conţinut sponsorizat în ziua de azi. N-am câştigat niciodată bani destui din YouTube ca să-mi plătesc facturile,” a declarat americanul. Dyer foloseşte acum platforma Patreon, un serviciu online prin care poate primii donaţii din partea fanilor săi.

Allison Stern, co-fondator al Tubular Labs, spune că eco-sistemul YouTube s-a schimbat „destul de dramatic” în ultimii cinci ani. Aceasta spune că pentru a ieşi în evidenţă, vloggerii trebuie să facă ceva „foarte unic şi de nişă.” – începând de la trenduri precum artă în clătite sau pe buze – sau să obţină o audienţă mai mare pe o altă platformă, apoi să o transfere pe YouTube.

Un exemplu bun este Nash Grier, care a devenit celebru pe acum dispăruta aplicaţie Vine, o platformă deţinută de Twitter unde lumea putea încărca video-uri de şase secunde. Canalul său de YouTube a beneficiat de cea mai mare creştere din istorie, spune Stern.

Înaintea exploziei conţinutului creat de unul singur, oamenii îşi construiau un business, apoi foloseau reţelele de socializare ca parte a unei strategii de marketing. Acum, YouTuberii îşi contruiesc un brand online, apoi îşi creează un business.

Cassey Ho, ce are reşedinţa în Los Angeles, a încărcat primul ei video în care făcea pilates pe YouTube în 2009. Îşi găsise primul job dupâ absolvirea facultăţii şi nu se gândea la creeare unui business. Dar atunci când a încetat să fie profesor de pilates full time, şi-a petrecut mai mult timp pe canalul ei şi a lansat eventual un lanţ de haine şi accesorii de fitness intitulat „Blogilates.”

Acum are profituri de „zeci de milioane de dolari,” 80% venind din „Blogilates.” Din restul profitelor, 70% vin din sponsorizări, iar 30% din rularea reclamelor pe canal. Are 12 angajaţi, un studio de producţie şi un depozit.

„Mereu am ştiut că la un moment dat creatorii vor ajunge să vândă marfă cu numele lor pe ea,” a declarat Ho. „Astfel, oamenii vor creea un brand personal ce va rezista o perioadă lungă de timp – unul care nu este bazat exclusiv pe faţă şi celebritate.”

Cei mai populari YouTuberi se pot bucura în momentul de faţă de banii şi faima celebrităţilor universale – dar şi cu stresul ce vine ataşat unui asemenea profil. Ruben „Elrubius” Gundersen, un vlogger spaniol ce a devenit faimos după ce se filma în timp ce juca jocuri video, le-a declarat în mai celor 30 de milioane de abonaţi ai săi că va lua o pauză din cauza anxietăţii. „A trebuit să merg la doctor, pentru că în ultimele zile am simţit că nu pot respira şi nu am putut dormi,” declara spaniolul.

Stresul a devenit o problemă atât de serioasă încât cei de la YouTube au încărcat un video legat de problemele generate de epuizare pe platforma lor online, Creator Academy, unde se află lângă clase despre drepturile de autor şi cât le pot cere creatorii brandurilor pentru parteneriate.

Fisher spune că cel mai mare risc al sănătăţii mentale a creatorilor YouTube este stresul. „Totul cade pe umerii creatorului. Presiunea de a încărca video-uri zilnic, pe lângă activitatea de pe alte aplicaţii precum Instagram sau Snapchat pot epuiza o persoană, mai ales când treci de la a câştiga salariul minim la a avea taxe de şapte cifre în mai puţin de un an,” spune americanul.

Persoanele ce comentează online pot fi la fel de dăunătoare. Unjaded Jade a declarat că a fost foarte „demoralizant” când oamenii au insultat-o, spunând că are voce de bărbat. Apoi a avut de a face cu conturi false de Twitter care au postat online citate rasiste şi datele ei persoanale, pe lângă informaţii legate de adresa ei de acasă şi şcoala la care mergea.

Vloggeri au fost, de asemenea, prinse în mijlocul unui scandal anul trecut în care McDonald’s, Volkswagen şi L’Oreal şi-au retras reclamele de pe YouTube după ce mai multe investigaţii au arătat că acestea apăreau în cadrul unor video-uri ce conţineau subiecte extremeiste sau aveau conţinut inapropiat.

Conform datelor celor de la Penna Powrs, odată ce YouTube conectează un canal cu Google AdSense, cel ce deţine canalul primeşte 68% din profitul generat de reclame. Advertiserii oferă un capital celor de la YouTube când un utilizator urmăreşte 30 de secunde sau mai mult dintr-o reclamă, capitalul fiind, de obicei, în valoare de 18 cenţi. Însă numai 15% din utilizatori ce vizualizează reclamele vor fi contorizaţi, deoarece marea majoritate aleg să dea skip reclamei.

Aşadar, dacă un video are 1.000 de vizualizări, iar 15% din utilizatori urmăresc reclama, vor fi 150 de vizualizări plătite. La 18 cenţi pe vizualizare, asta va însemna că advertiserul va fi nevoit să plătească 27 de dolari. Având în vedere că cel ce deţine canalul primeşte 68% din acea sumă, asta ar însemna o medie de 18 dolari pe 1.000 de vizualizări.

Noile reguli care încearcă să protejeze marile branduri din apariţia reclamelor lor in video-uri cu conţinut inapropiat le-a distrus unora, inevitabil, oportunitatea de a face bani de pe urma canalelor. Creatorii obişnuiau să fie capabili să câştige bani de pe urma canalelor după atingerea numărului de 10.000 de vizualizări pe canal. Însă din Ianuarie, vloggerii sunt nevoiţi să creeze o bază de 1.000 de abonaţi şi 4.000 de ore de conţinut în precedentele 12 luni pentru a putea primi bani din reclame. Merryman spune că 99% din canalele afectate făceau mai puţin de 100 de dolari pe an.

Acum mai puţin de un an, Butler a început să se simtă trădat de YouTube. „Îmi pierdusem pasiunea pentru ceea ce făceam,” a declarat britanicul. Însă, atunci când a fost invitat de comedianul Jack Whitehall la podcastul său în Octombrie anul trecut, a realizat că există potenţialul de a folosi platforma pentru a promova materiale dezvoltate de acesta pentru diferite show-uri de comedie ale oamenilor de televiziune.

„Gândul de a renunţa complet la carieră este prea drastic”, a declarat Butler. „Dacă ar fi trebuit să încep acum, ar fi fost mult mai greu. Niciodată n-au fost atât de multe persoane care vor să facă acest lucru.”