Nea Kaisă, o afacere care a început cu un magazin online de produse pentru casă şi grădină, a ajuns la afaceri de 1 milion de lei în S1/2018

Autor: Florentina Niţu 22.08.2018

Nea Kaisă, afacerea pusă pe picioare în urmă cu patru ani de soţii Laura şi Vlad Sardescu în mediul online, se va dezvolta şi offline, prin deschiderea unui showroom.

„Începând de anul acesta, investim din toate punctele de vedere. Scopul este de a deveni unul dintre cele mai mari magazine online de obiecte sani­tare, dezvoltând atât ga­mele, cât şi încercând să inovăm modul de prezen­tare a pro­du­selor“, spune Laura Sardescu, cofonda­toare a Neakaisa.ro. De altfel, antreprenoarea spune că îşi doreşte ca afacerea să depăşească mediul online. „Ne dorim ca businessul să se dezvolte. În următorii cinci ani cu siguranţă vom redeschide un showroom şi vom reuşi să îmbinăm activitatea online cu cea offline. În 2016 am deschis un showroom, însă nu a contribuit la creşterea cifrei de afaceri, motiv pentru care în 2017 am renunţat la el. Nu eram pregătiţi pentru el, nu aveam cunoştinţele necesare, iar acest lucru a devenit vizibil foarte repede. O să ne dezvoltăm şi în offline, însă aşteptăm să fim pregătiţi, atât ca business, cât şi la nivel personal“, declară Laura Sardescu.