Dublă lovitură pentru Trump: fostul preşedinte de campanie şi fostul avocat al preşedintelui au fost condamnaţi

Autor: Catalina Apostoiu 23.08.2018

Este greu de imaginat o zi mai proastă din mandatul de preşedinte al lui Donald Trump decât ziua de marţi, scrie CNBC.

În New York, fostul avocat al preşedintelui Michael Cohen a pledat vinovat cu privire la opt capete de acuzare, printre care fraudă fiscală, fraudă bancară şi încălcarea regulilor privind finanţarea campaniei.

În aceeaşi zi, un juriu l-a găsit pe fostul şef de campanie al lui Trump Paul Manafort vinovat în legătură cu opt capete de acuzare.

Potrivit Politico, un avocat republican apropiat de Casa Albă se teme că democraţii ar putea profita de cazul Cohen pentru a lansa o procedură de impeachment împotriva preşedintelui.