Retailerul suedez IKEA amână pentru toamnă deschiderea celui de-al doilea magazin din Bucureşti
Autor:
Florentina Niţu
28.08.2018
Investiţia totală în magazinul din bdul Theodor Pallady este de aproape 90 mil. euro.
Retailerul suedez IKEA, prezent pe plan local cu un magazin în zona Băneasa din Capitală, amână deschiderea celui de-al doilea magazin din Capitală, deşi în primele luni ale anului conducerea companiei anunţa că unitatea va fi deschisă la finalul verii.
„În toamna acestui an vom deschide magazinul din Theodor Pallady. În Timişoara şi Braşov avem puncte de colectare a comenzilor“, a răspuns Daniela Stoican, local marketing manager al IKEA, la întrebarea ZF despre data deschiderii magazinului din Bucureşti şi despre stadiul proiectului pentru intrarea pe pieţele din Timişoara şi Braşov, unde retailerul a anunţat că intenţionează să deschidă magazine.