Regele energiei din Cehia vrea să preia gigantul german Metro

Autor: Alex Ciutacu 28.08.2018

Miliardarul ceh Daniel Kretinsky, regele energiei din Cehia prin grupl EPH, a cumpărat un pachet de acţiuni la grupul german de retail Metro, prezent şi în România, având opţiunea de a deveni principalul acţionar. În această afacere de preluare este susţinut de un alt investitor, slovacul Patrik Tkac, cofondatorul grupului de companii J&T. 

Compania EPH are venituri anuale de 6 mld. euro şi un profit operaţional de 1,9 mld. euro. Cehul mai este co-proprietar şi în clubul sportiv Sparta Praga, unde evoluează fotbaliştii români Nicuşor Stanciu şi Alexandru Chipciu. În România Kretinsky a cumpărat postul de radio Europa FM.