ZF Live. Cristiana Zanea, German KulturHaus: Cu cei 200.000 de lei obţinuţi din programul Start-Up Nation am cumpărat tot ce ne-a trebuit pentru un centru de învăţare a limbii germane

Autor: Roxana Mihalcea 30.08.2018
Numărul companiilor ce cola­borează cu ţările vorbitoare de limbă germană sunt în creştere, fapt care a deter­minat managerii să in­vestească în cursuri de profil pentru angajaţi, a spus Cristiana Zanea în cadrul emisiunii de business ZF Live.

 „Primul nostru proiect a fost la o firmă de construcţii din Bucureşti, care a dorit să îi înveţe pe salariaţi limba germană pentru că aveau o colaborare cu Germania. A fost un proiect de trei săptămâni, în care am fost eu trainer principal împreună cu un cola­borator. Cererea este foarte mare“, a precizat Cristiana Zanea.