Guvernul dă producătorilor de vinuri 1,5 milioane de euro pentru promovarea vinurilor în străinătate
În România există circa 250 de companii producătoare de vinuri, cu afaceri de circa 130 milioane de euro.
Producătorii de vin pot apela la ajutor de la stat pentru promovarea vinurilor în străinătate, astfel că guvernul a aprobat în şedinţa de ieri instituirea unei scheme de ajutor de minimis destinate promovării mărcilor realizate pe plan local.
Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 1,5 mil. euro (7 mil. lei) şi se asigură în limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Instituirea schemei de minimis a fost aprobată în condiţiile în care se încearcă creşterea măsurii de promovare din cadrul programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 şi pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene destinate acesteia.