Topul judeţelor care au făcut cele mai multe angajări în ultimul deceniu: Bucureştiul, Clujul şi Timişul au acaparat trei sferturi din totalul celor 320.000 de noi angajări din ultimii 10 ani

Autor: Adelina Mihai 03.09.2018

♦ Bilanţul pieţei muncii din ultimii 10 ani arată că patru judeţe (Bucureşti, Ilfov, Cluj şi Timiş) au creat 243.000 de noi locuri de muncă (75% din total), în timp ce 17 judeţe au pierdut aproape 67.000 de joburi.



Angajatorii din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Cluj şi Timiş au creat 243.000 de noi locuri de muncă în perioada iunie 2009 – iunie 2018, acestea reprezentând 75% din totalul celor peste 320.000 de joburi „nete“ create în ultimul deceniu, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

„Dezvoltarea a fost şi este foarte inegală în profil teritorial. Discutăm despre creştere economică, dar dacă ne uităm la distribuţia ritmului de creştere economică pe judeţe, observăm acelaşi tipar ca al angajărilor. Sunt câteva zone - în primul rând regiunea Bucureşti-Ilfov - care sunt lideri în ceea ce priveşte creşterea eocnomică şi ritmul de creştere al veniturilor, pe când unele judeţe din Moldova bat pasul pe loc de ani de zile, iar aceasta este cauza migraţiei“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.