Orange a adus încă 23 de milioane de lei la capitalul Orange Money

Autor: Adrian Seceleanu 04.09.2018

Orange Money, companie înfiinţată de Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, pentru a gestiona furnizarea de servicii de plăţi şi de transfer de bani de pe telefonul mobil, a primit încă 23 de milioane de lei (5 mil. euro) de la compania de comunicaţii, pentru a finanţa extinderea operaţiunilor.

“Adunarea Generala Extraordinară a Acţionarilor Orange Money aprobă prin prezenta majorarea capitalului social al societăţii prin emisiunea unui număr de 2.330.000 de actiuni, având o valoare nominală de 10 RON fiecare şi o valoare nominală totală de 23.300.000 RON, în schimbul aportului în numerar vărsat integral de către acţionarul Orange România”, conform documentelor consultate de ZF, respectiv o decizie luată de AGA companiei în data de 18 iulie, şi care a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.