Preţul argintului este la cel mai mic nivel din 2010 încoace

Autori: Tudor Ionescu , Mediafax 04.09.2018

Preţul gramului de argint a ajuns la cel mai mic nivel ai ultimilor opt ani şi jumătate, fiind cotat pe piaţa internaţională cu 0,39 euro per gram (0,47 dolari/gram).

Un preţ similar nu a mai fost înregistrat din luna martie a anului 2010, deşi în noiembrie 2014 şi în decembrie 2015 preţul scăzuse până la aproximativ acelaşi nivel.

Cel mai mic preţ al argintului din ultimii zece ani a fost înregistrat în octombrie 2008 - în plină criză -, atunci când a fost cotat şi cu 0,22 euro / gram (0,30 dolari / gram).

În schimb, cel mai mare preţ al argintului din ultimii zece ani a fost înregistrat în aprilie 2011, atunci când era cotat cu puţin peste un euro / gram (1,48 de dolari / gram).